Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

Cătălin Scărlătescu: Statutul bucătarului s-a schimbat în România după ce ne-am apucat noi de primul show culinar.

O seară la restaurant poate fi unul dintre cele mai plăcute lucruri. Nu şi dacă eşti bucătar şi cu-atât mai puţin dacă eşti în „Iadul Bucătarilor“. Din 9 martie, 20 de pasionaţi vor intra în „Hell’s Kitcken“ pentru a demonstra cât de pricepuţi sunt. Ce provocări îi aşteaptă am aflat de la chef Cătălin Scărlătescu, la Adevărul Live. Cheful ne-a mărturisit, însă, şi încercările la care este supus el însuşi, zi de zi, într-o bucătărie profesionistă

 

Cel de-al doilea sezon „Hell’s Kitchen - Iadul Bucătarilor“ debutează cu două ediţii, pe 9 şi 10 martie, de la ora 20:30, la Antena 1. Cei 20 de concurenţi care se vor confrunta pe teritoriul condimentat şi savuros al bucătăriei îşi vor pune la bătaie toate cunoştinţele gastronomice, originalitatea şi pasiunea. 

 

Mulţi dintre ei au venit în România special pentru acest show, astfel că ambiţia de a rămâne în competiţie îi va motiva să facă tot ce pot pentru a ajunge cât mai departe.

 

Cât despre chef Cătălin Scărlătescu, acesta admite că în sezonul al doilea din „Hell’s Kitchen - Iadul Bucătarilor“ va avea şi cuvinte de laudă pentru unii dintre concurenţi. 

 

„Pretenţiile noastre sunt mari, mai ales că ucenicii noştri au urmărit primul sezon şi au venit cu anumite aşteptări. Tocmai de aceea le-am pregătit probe noi, meniuri care se vor schimba atunci când fiecare dintre noi va lua în primire bucătăria. Pot să vă spun însă că am avut şi cuvinte de laudă pentru unii dintre ei, mai ales că mulţi au experienţă, poveşti frumoase legate de bucătărie, talent şi ambiţie să supravieţuiască «iadului»“, a declarat Cătălin Scărlătescu.

 

Cele mai importante declaraţii:  Schimbarea statutului bucătarului în România

 

„Adevărul“: „Hell’s Kitchen“ a ajuns la al doilea sezon. Cât de fierbinte e Iadul acum? Care sunt noutăţile? 

 

Cătălin Scărlătescu: E cel mai fierbinte. Una dintre schimbări constă în faptul că eu şi Bontea ne implicăm puţin mai mult decât în primul sezon. Fiecare vine cu caracterul său în bucătărie. E ceva mai frumos, ne-a plăcut ce-am făcut, e bine că am transmis starea reală din bucătărie. Vom conduce toţi trei, pe rând, bucătăria. Facem ture, primul la service e Sorin, apoi Florin şi eu. Uitaţi-vă să vedeţi cu câtă frică intră concurenţii şi cu câtă semeţie ies. Sunt convinşi că au ieşit bucătari de acolo. Sezonul ăsta e mai sfătos, nu e doar război, educăm concurenţii.

 

La un moment dat dai de o persoană pasionată care nu poate să fie considerată amator. Concurenţii îşi doresc să facă asta. Statutul bucătarului s-a schimbat în România după ce ne-am apucat noi de primul show culinar. Când cineva spune că e chef i se luminează faţa. Lumea din jur e atrasă de acest atu. Toţi ştiu ce au de făcut, cei din sezonul doi au un atu.

 

S-a schimbat percepţia privind bucătarii din România după apariţia show-urilor culinare?

 

De pe vremea când Petrişor făcea emisiune îmi doream să văd mai mulţi bucătari pe TV. Vreau să le mulţumesc lui Vîrlan şi Petrişor pentru că au ridicat meseria asta. Un bucătar e mai important ca un sudor. Şi pe vreme de război trebuie să mâncăm ceva. Acum au apărut şi bloguri culinare care sapă, adună reţete. Toată lumea e cu bucătăria în cap.

 

E doar un curent sau o să reziste?

 

Treaba cu gastronomia o să se întindă pe veci. În Occident aşa se întâmplă. Concurenţii au intrat cu frică în nou sezon? Tot timpul le dau concurenţilor un sfat. Unii înţeleg asta şi ajung departe în show. În farfurie, concurenţilor le este greu să fcă lucruri simple. Dacă un concurent face un sniţel bun, îl aplaud. Lumea trebuie să înţeleagă anumite lucruri. Orice găteşti trebuie să fie făcut cu respect faţă de mâncare şi faţă de cel care o să mânance. Datoria mea e să iau un produs de un leu şi să îţi dau o mâncare de un leu, dar care să aibă un gust bun. Eu trebuie să-l scot în evidenţă, bucătarul nu trebuie să se facă de răs la masă. Dacă faci aşa eşti un profesionist. Îmi place de cei care ies în faţă, dar sunt puţini. Mi-am propus să ies în tipar, de-asta fac experimente. Dacă scot o farfurie incredibilă, muncesc o lună, două, apoi ies cu ea pe piaţă. Bucătăria nu este o artă, este o ştiinţă. E vorba de muncă, practică, exerciţiu.

„Ce vedeţi la „Hell’s Kitchen“ e focul cel mai plăpând din Iad“

 

În primul sezon au fost unele momente dificile şi pentru chefi. Înseamnă că reacţiile din emisiune sunt fireşti, naturale.

Eu te-aş invita la berăria unde activez eu, să vezi ce înseamnă o bucătărie care serveşte 1.400 de oameni pe seară. Ce vedeţi la „Hell’s Kitchen“ e focul cel mai plăpând din Iad. Dar când un bucătar îmi strică o tavă cu 30 de porţii de coaste, de exemplu, atunci toate mesele aşteaptă degeaba. Dacă în bucătarie nu te apropii de precizia ceasului elveţian, nu ai şanse să rezişti.

 


„Mă uit în gunoi să văd ce mâncare se întoarce înapoi“

 

În viaţa reală aţi avut parte de incidente?

 

Da, mi s-a întâmplat. Am venit cu un meniu nou, în care era şi un burger. Am lipsit câteva ore şi bucătarii şi-au făcut de cap, nu au preparat bine burgerul. Aşa că am fost chemat la masă. „Scărlătescule, uite ce e aici!“, mi-au spus clienţii. Mie îmi place să mă uit în gunoi să văd ce mâncare se întoarce înapoi. M-am născut să fac lucruri bune, aşa cred. Îmi doresc să am cât mai puţine greşeli. Şi clienţii trebuie să înţeleagă că ne confruntăm cu tot felul de probleme.Dar cei care greşesc mult în bucătărie se autoelimină, nu rezistă stresului. Noi facem exerciţii zilnice ca să nu greşim. La un moment dat toţi o să ştim să gătim, iar clienţii mei să consume mâncarea mea.

 

Un restaurant ca în emisiune ar putea funcţiona în viaţa reală?

 

Cu multă muncă, da. Le-am propus colegilor să îl facem real, dar fiecare are o fire diferită.

 

Tavi Oprea, câştigătorul primului sezon, ce mai face?

Este la TAPO, lucrează cu Florin. El este în măsură să dea mai multe detalii.

 

 

„Pizza a avut nevoie de 18 ani să ajungă în toată România“

 

Care e principalul lucru care le lipseşte restaurantelor din România?

 

Le lipseşte clientela educată. Trebuie să vină un client şi să zică „Nu e ceea ce ai promis“. Eu îmi doresc să aflu dacă am greşeli în farfurie, altfel nu evoluez. Anul trecut am făcut 40.000 de kilometri prin ţară şi am cules reţete. Am ajuns la concluzia că la oameni acasă se mănâncă cel mai bine, gospodinele pun suflet. Eu le rog să se angajeze la restaurantele mici să gătească şi să le demonstreze bucătarilor că mai au de învăţat. Litoralul suferă din acest punct de vedere. Acolo se vrea doar profit. Doar în Bucureşti se mănâncă bine. Pot să compar restaurante din afara ţării cu unele din Bucureşti. Pizza a avut nevoie de 18 ani să ajungă în toată România. Eu sunt interesat nu doar de bucătari, ci şi de cel care plăteşte şi care iese din casă. 

 

Dar nu e o diferenţă între un om obişnuit care comandă şi Cătălin Scărlătescu?

Bucătarii nu pregătesc mâncarea mai bine atunci când ştiu că dvs. sunteţi clientul?

 

Când intru într-un restaurant nu comand din meniu. Le spun: „Daţi-vă mari, mănânc orice îmi puneţi în farfurie!“.  

 

Cine v-a surprins cel mai tare, cu ce preparat?

 

Cel mai tare m-a surprins unchiul meu care e bucătar. A făcut o ciorbă de peşte incredibilă. Apoi, o femeie din Sulina m-a mai surprins. Mi-a făcut o foaie de plăcintă atât de fină, întinsă pe o faţă de masă. Am gătit cu nişte tătari. Au făcut o un fel de tortellini umpluţi cu carne de oaie. Ceapa şi făina sunt în 99% din reţete noastre. Dar se termină frumos, de cele mai multe ori (zâmbeşte). „Eu sunt supărat pe cei de la Michelin că nu au dat stele pentru McDonald’s“

 

Mai aveţi timp să gătiţi acasă?

 

Nu mai am timp, pe unde mă duc, pe acolo gătesc. Nu m-am plictisit, eu cred că m-am născut pentru asta. Gătesc dintotdeauna. Cân eram mic, aveam vreo 8 ani, eram la Braşov, am terminat tot salamul şi am sunat-o pe bunică-mea să mă ajute la mâncare. Aşa am început. A ieşit o mâncare de cartofi extraordinară.  

 

Va avea România restaurante cu stele Michelin, în curând?

 

Noi n-am trecut de clasa I în bucătarie şi vrem direct masterat. Peste 15-20 de ani nu vor mai fi deloc stele Michelin, cred eu. Eu sunt supărat pe cei de la Michelin că nu au dat stele pentru McDonald’s. E junk-food, dar sunt profesionişti în ceea ce fac, în gust şi service. Ca să poţi să iei stele trebuie să treci de anumite etape. Am mâncat în foarte multe locuri cu stele Michelin. Şi acum plec la Viena să văd astfel de restaurante. Putem doar să vorbim pe marginea subiectului cu stele Michelin o mie de ani. Nu avem spectatori în România pentru aşa ceva. Nu avem şosele şi vrem stele Michelin? Câţi din cei potenţi financiar ştiu ce înseamnă mâncarea? Eu învăţ de la fiecare om, chiar şi de la o băbuţă. „Bucătăria pentru mine e la fel ca biserica“

 

Aveţi o bucătărie preferată? Dar un preparat preferat?

 

Bucătăria franţuzească îmi place la nebunie. Şi cea din Italia sau din Thailanda. Îmi place mâncarea bine făcută. Mâncarea din Franţa este clară şi puţină în farfurie, iar în Thailanda e parfumată. Uite-te la mine în ce hal sunt de la bucătăria românească! (râde).

 

Ce le spuneţi celor care vin cu argumentul că dvs. aruncaţi mâncarea pe jos, fie ea şi proastă, în timp ce oamenii mor de foame în Africa?

 

Am muncit atât la numele şi meseria asta nu ca să greşesc. Nu cred că cineva îşi permite să arunce cu mâncare bună pe jos, chiar şi în glumă. Pe cei care mă acuză că arunc mâncarea pe jos, i-aş întreba când au trimis ultima oară un pachet în Africa? O cutie de chibrituri să-şi aprindă ăia focul să-şi facă o ciorbă. Nu îmi permit să nu iubesc şi să nu respect mâncarea. Bucătăria pentru mine e la fel ca biserica.

 

sursa

 

 

Please reload

Parteneri