Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

A investit 0,5 mil. euro într-un steak house: Importăm carnea de vită din Uruguay şi Australia şi este cel mai important lucru. Nu poţi să vinzi această carne în centrul vechi

Aproape este reconfortantă vederea unei bucăţi de carne de vită de 1,5 kilograme, cu os cu tot, în tot acest peisaj culinar devenit peste noapte insuportabil de verde, ca un fel de grădină botanică. Şi este şi mai reconfor­tantă întâlnirea cu un om care printre legiuni de vegetarieni are curajul să spună clar şi răspicat: „Mie-mi place carnea!“. Mai că simţi cum ţi se ascut din nou caninii tociţi de la atâta ruccola, baby spanac şi roşii cherry.

 

De puţin timp, în coasta sediului Tele­viziunii Române s-a împlântat puternic un nou spaţiu destinat „vânătorilor“ gastronomiei, specie crezută la un moment dat pe cale de dispariţie, dar care încet-încet revine la viaţă.

 

The Beef Club este numele acestui nou restaurant, iar omul din spatele lui este acelaşi Dragoş Panait, 28 de ani, cel care în toamna anului 2010 a dus în centrul vechi carnea de vită din SUA la Red Angus.

 

„În 2010, cu Red Angus noi am vrut să creăm o nişă. Acum însă am vrut să trecem la un alt nivel, am vrut să ajungem la acel statut de fine dining. Practic am păstrat valorile de la Red Angus, dar le-am dus un pic mai departe. Modul de abordare a fost mult mai subtil faţă de Red Angus.“

Restaurantul este într-o clădire nouă, chiar peste drum de Televiziunea Română. În iunie anul trecut a fost luat spaţiul, iar lucrul efectiv a început în octombrie, fără designeri de interior, fără creativi, doar cu imaginaţia proprietarilor.

 

„Nu era nimic aici, nici măcar geamurile nu erau. Pentru design de exemplu am folosit cinci tipuri de lemn, dar ne-am dorit să nu fie ceva evident. În total, investiţia s-a ridicat la 500.000 de euro, bani care au venit mai ales de la noi.“

 

Înainte de a se apuca de treabă, proprietarii şi-au „filat“ un pic clientul. Au văzut că există un potenţial pentru zona de business, pentru oamenii care ies la întâlniri la foc continuu, care stau la mese de prânz, care negociază, îşi atrag clienţii, îşi fac relaţii, pentru prădătorii de afaceri.

Odată puse la punct aceste lucruri, un singur element mai trebuia desăvârşit.

 

„Principalul punct este însă carnea de vită, chiar dacă am introdus în meniu şi feluri de mâncare vegetariene, destinate mai ales doamnelor. Avem o varietate completă de tăieturi, de la antricot, muşchi sau vrăbioară. Mai avem o bucată specială care se numeşte tomahawk, de 1,5 kilograme cu os.“

 

Probabil că pixul cu care îmi luam notiţe s-a oprit deodată pentru că încercam să-mi imaginez cum arată această bucată de 1,5 kilograme de carne cu os care ar trebui să potolească apetitul unui client.

 

Dragoş Panait s-a oprit un pic, a vorbit cu un angajat de-al său, şi în câteva minute frumuseţea de tomahawk stătea în faţa mea. Această bucată de carne este denumită astfel pentru că seamănă cu un topor. Am mai contemplat un pic la nebunia aceea de porţie şi mi-am revenit în simţuri. Carnea vine de la vite Wagyu, o specie recunoscută pentru calitatea ridicată.

 

„Nu poţi să vinzi o astfel de carne în centrul vechi. Noi în centrul vechi ne dorim o anumită rotaţie a clienţilor, pe când aici vrem să facem un club. Importăm carnea de vită din Uruguay şi Australia şi este cel mai important lucru. O porţie de 300 de grame costă 320 de lei. Aceste vite au un anumit tip de creştere, carnea lor este bogată în Omega 3 şi Omega 6. Sunt masate cu bere şi hrănite numai cu grâne în ultimele 400 de zile din viaţă.“

 

Iniţial, meniul a fost realizat cu ajutorul a doi chefi, unul canadian şi unul elveţian. Aceiaşi chefi s-au ocupat de trainingul personalului. Acum însă, rege în bucătăria de la The Beef Club este un român.

 

Pe lângă carne de vită, în meniul restaurantului se mai găsesc şi foie gras, oase cu măduvă sau supă de homar. De altfel, chiar la intrarea în restaurant se vede un acvariu mare în care mai mulţi homari stau la taclale, neştiutori sărmanii că-şi petrec ultimele zile din viaţă.

„Totul este făcut pe loc, iar aprovizionarea cu legume se face de trei ori pe săptămână, de aici, din România.“

 

Dacă poate românii încă au anumite reticenţe în ceea ce priveşte friptura de vită adevărată, apetitul pentru burgeri pare a fi noua tendinţă culinară, ca un fel de răzbunare faţă de toate salatele şi smoothiurile atât de pure şi ingenue care au luat cu asalt peisajul gastronomic local. Şi la The Beef Club se găsesc burgeri în meniu, dar au ceva în plus. 

 

„Carnea este preparată în casă, la care adaugăm foie gras-ul sau brânzeturi franţuzeşti.“

Dragos Panait vine şi cu cifrele care susţin această revoluţie a burgerului şi deci motivul pentru care un astfel de preparat a meritat să fie introdus şi în meniul noului restaurant.

 

„Noi am identificat din 2010 tendinţa cu carnea de vită. Am învăţat cum se face. Noi am vrut iniţial să aducem nişte francize, dar era prea scump, aşa că am stat un an şi jumătate să ne gândim la un concept. Până la urmă a fost un lucru care a mers foarte bine. Noi la Red Angus avem chifla făcută în casă. Acum vindem cam 650 de burgeri pe lună, cu 40% în plus faţă de anul trecut. Am crescut constant. Chiar am introdus 4 burgeri noi în centrul vechi.“

 

Planurile de a duce delicioasa carne de vită mai departe nu se opresc însă la Bucureşti, noua destinaţie fiind Constanţa.

 

„Urmează un proiect în Constanţa, în Piaţa Ovidiu, care cred că va merge bine. Nu ne-am decis încă dacă să mergem cu The Beef Club sau cu Red Angus, dar investiţia finală presupune şi un boutique hotel. Nu vrem să grăbim lucrurile, aşa că nu ştiu când vom termina construcţia, dar cert este că restaurantul va porni înaintea hotelului. Nu ne împrăştiem pe mai multe obiective deodată. Principalul motiv care ne-a determinat să alegem Constanţa era faptul că deţineam clădirea.“

 

El admite însă că printre atâtea planuri, timpul liber este „la dietă“, dar din când în când se mai găsesc câteva zile libere pentru mici evadări, condimentate desigur cu delicii culinare.

„Mie-mi place carnea şi cred că cel mai bun antricot pe care l-am mâncat vreodată a fost cel de la Block House din Germania.“

 

La momentul realizării interviului, nu auzisem de Block House, dar acum ştiu că este un lanţ de steak house-uri, primul fiind deschis în 1968 în Hamburg.

 

Când intri pe site-ul Block House te întâmpină o friptură mare de vită pusă pe un gratar încins. Se aude cum sfârâie. Sună prea bine. Nicio frunză de salată nu cântă aşa.

 

Este ora 18:30 când scriu acest articol şi îmi este cumplit de foame. Mă opresc aici.

 

 

sursa

 

Please reload

Parteneri