Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

Campionatul Mondial de bob cu rotile, găzduit la Mamaia

Anul viitor, în prima săptămână din luna septembrie, la Mamaia va avea loc Campionatul Mondial de starturi pentru bob cu rotile, competiție organizată în premieră de țara noastră. Anunțul oficial a fost făcut marți, la Congresul Federației Internaționale de Bob-Sanie de la Ghent (Belgia), România primind 24 de voturi față de cele doar 15 ale Germaniei, cealaltă candidată.

 

 

Este o decizie oarecum ciudată a Federației Române de Bob şi Sanie (FRBS), aceea ca o stațiune de pe litoral să găzduiască o competiție de sporturi de iarnă, dar totul face parte din strategia Asociației Litoral - Delta Dunării (ALDD) de a promova stațiunea Mamaia, prin intermediul echipajului de bob feminin al României. „Suntem mândri că Mamaia este singura destinaţie românească ce se promovează prin evenimente sportive şi susţine sportivii români. Echipajul de bob fete al României a câştigat Cupa Europei în sezonul competiţional 2014-2015, cu bobul ce promovează vacanţele în staţiunea Mamaia din România”, a declarat Corina Martin, președintele ALDD.

 

 

ECHIPAJUL FEMININ AL ROMÂNIEI PROMOVEAZĂ MAMAIA LA COMPETIȚIILE LA CARE PARTICIPĂ

 

Echipajul de bob feminin al României este alcătuit din pilotul Maria Constantin și împingătorul Andreea Grecu, ultima fiind legitimată ca atletă la CS Farul Constanța. Antrenorul fetelor este constănțeanul Paul Neagu. De altfel, chiar Paul Neagu a avut ideea ca echipajul feminin al României să promoveze Mamaia la competițiile la care participă! ALDD a fost de acord ca pe bobul fetelor să apară logo-ul „Holidays In Mamaia Romania“, iar din taxa de promovare a stațiunii Mamaia s-a realizat mapa de prezentare, filmându-se și un spot de prezentare. S-a încheiat un parteneriat între ALDD și FRBS, apoi, cu acordul Ministerului Tineretului și Sportului, România a candidat la organizarea Mondialului de anul viitor și a câștigat!

 

„Este un proiect mult gândit de noi, de ani de zile, dar am avut răbdare și, iată, am reușit. Voi fi alături de organizatori și ne dorim ca totul să decurgă în condiții optime. Competiția constă în măsurarea timpilor de start și reprezintă un mod foarte bun de a practica bobul și în timpul verii, de a da motivație sportivilor de a se antrena specific în această direcție”, a declarat Paul Neagu. „M-am mirat că noi putem face reclamă stațiunii Mamaia pe bobul nostru! Ideea este extraordinară, de a face reclamă iarna unei stațiuni în care se merge vara, pentru că turiștii din toată lumea află despre Mamaia și despre România. Vrem să reușim rezultate cât mai bune la Mondialul de anul viitor”, a afirmat Andreea Grecu.

 

La Mamaia sunt așteptați circa 400 de sportivi din peste 38 de țări, plus alți 200 de oficiali, iar fiecare națiune poate înscrie maximum două echipaje la fiecare probă. România va participa cu câte două echipaje masculine de două și de patru persoane, două echipaje feminine de dublu și un echipaj feminin de 4. Lungimea pistei măsoară între 70 și 100 de metri, iar timpul se va cronometra pe primii 50 de metri. Este posibil ca și prințul Albert de Monaco, un împătimit al bobului, să ajungă anul viitor în România, mai ales că Principatul Monaco a găzduit această competiție între anii 1994 și 2001. Locul exact de amplasare a pistei de concurs urmează să fie stabilit în curând, de specialiștii federației internaționale.

 

„Din această competiție, Mamaia va câștiga popularitate, imagine, promovare, dar va câștiga și din cheltuielile pe care le vor face aici participanții. Faptul că ne-am impus deja în fața Germaniei, că ne impunem pe harta locațiilor care pot găzdui astfel de evenimente la nivel mondial înseamnă foarte mult pentru noi. Poate părea o promovare neconvențională pentru Mamaia, o destinație pe care noi o considerăm ca fiind numărul 1 în România, dar este un proiect de promovare prin sport, pe un segment de public pe care nu îl luam în considerare până acum”, a mai spus Corina Martin.

 

 

sursa

Please reload

Parteneri