Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

 

Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

 

Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

 

"Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată", a scris proprietarul localului. "Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta."

 

Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: "Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat."

 

Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.

 

sursa

Please reload

Parteneri