Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

Locurile din Poiana Brașov, rezervate deja pentru toate weekendurile până la sfârșitul lui februarie

Weekendurile în Poiana Brașov se anunță a fi pline până la sfârșitul lui februarie, turiștii rezervând deja peste 95% din locuri. În stațiunile de pe Valea Prahovei, însă, gradul de ocupare este mult mai mic. Diferența o face, se pare, agrementul de pe pârtia din Brașov, dar și aspectul mult mai îngrijit al stațiunii în ultima perioadă.

 

În stațiunile românști de la munte sunt atât de puține posibilități de distracție, în afară de schi, atunci când e zăpadă, încât și prezența unui cântăreț la fluier pe pârtie ar putea atrage lume. În Poiana Brașov nu zăpada face diferența față de stațiunile de pe Valea Prahovei, ci agrementul. Muzica live pe pârtie, dar și zone de săniuș și tubing, au făcut ca stațiunea de lângă Brașov să fie plină în weekend, la fel cum se anunță a fi și în următoarele cinci sfârșituri de săptămână, după cum arată rezervările.

 

Marius Mihulin, directorul executiv al Asociației de Turism Poiana Brașov, a arătat pentru Profit.ro că stațiunea a fost "full" sâmbătă și duminică, iar în weekend-urile următoare, până la sfârșitul lui februarie, rezervările relevă un grad de ocupare de peste 95%. În stațiune sunt peste 4.500 de locuri de cazare, majoritatea în mai mult de 40 de hoteluri, dar și în pensiuni.

 

Rezervările sunt făcute în ultimele două săptămâni, spune oficialul asociației, care adaugă că toate sunt pârtiile deschise, iar stratul de zăpadă este de aproape 100 de centimetri pe masiv. Din această iarnă, a mai spus el, funcționează în stațiune pârtii de săniuș și tubing (inele gonflabile care țin loc de sanie), care atrag în special de copiii, alături de cele trei centre de echitație. Turiștii se mai pot plimba cu snowmobilul și cu săniile trase de cai.

 

Cei mai mulți vin de vineri până duminică, dar sunt și turiști care ajung joia sau care pleacă lunea, pentru a evita aglomerația, iar unii stau chiar și o săptămână la munte. Chiar dacă vremea se anunță mai caldă în următoarele zile, Mihulin nu se teme că se va topi zăpada, pentru că pe sub stratul natural există și un alt strat, artificial. "Cred că vom avea zăpadă tot sezonul", estimează el.

 

Stațiunile din partea inferioară a Văii Prahovei sunt mai puțin aglomerate, mai ales la început de săptămână - luni, marți și miercuri, având un grad de ocupare 25-30%, spune Adrian Voican, directorul agenției de turism Bibi Touring, specializată în turismul intern. Potrivit acestuia, în weekend gradul mediu de ocupare urcă spre 50-55%, dar sunt și locații ocupate în proporție de 85%.

 

"Cu cât te apropii de Poiană, e destul de plin", mai spune Voican, și vorbește despre un centru "foarte activ" de informare, "foarte bine dotat" în stațiune. Dar marea atracție pentru turiști, în afară de zăpadă, sunt evenimente pe pârtie, unde vin diverși cântăreți sau trupe și susțin spectacole live. "E muzică pe pârtie, aduc formații, ceea ce în alte stațiuni nu se întâmplă, e mai multă implicare și mai multă promovare, pentru că în Poiană oamenii chiar au găsit o formulă să se pună la o masă și să facă niște lucruri împreună", a arătat Voican.

 

Ion Ioniță, proprietarul hotelului Eden din Predeal, spune că hotelurile din stațiune au fost ocupate, în acest weekend, în proporție de 60%. El crede că temperaturile mici din ultima perioadă i-au ținut pe turiști departe de Predeal, dar pentru weekend-ul viitor hotelurile se vor umple.

 

În Sinaia a fost foarte frig, ceea ce i-a descurajat pe turiști să "meargă sus", pentru că una e să te duci și să schiezi în Predeal sau Azuga și alta e în Sinaia, unde trebuie să te urci la 2.200 de metri, unde au fost -17 sau -23 de grade, explică Paul Popa, inspectorul de specialitate din cadrul Centrului de Turism Sinaia. "Nu e o temeperatură ca să te dai pe schiuri", spune el. Din acest motiv, mai puțin de jumătate dintre camerele din stațiune au fost pline, iar după cum se mișcă rezervările, hotelierii nu văd o îmbănătățire spectaculoasă. Dar, adaugă Popa, aceasta este o temă fluidă, pentru că dacă azi gradul de ocupare este 25%, mâine poate fi 75%. El speră ca dacă vremea "va fi ok", gradul de ocupare va urca spre 80%. "Să nu înceapă să înmoaie pârtiile", e lucrul de care se teme acum.

 

Pentru că nu a fost zăpadă în ultima lună din an, fluxul de turiști de la munte a scăzut cu aproape 12.000 de persoane în fiecare zi de weekend față de lunile din decembrie cu ninsoare. Perspectiva unui Crăciun fără zăpadă i-a ținut pe mii de români iubitori de munte departe de stațiunile lor preferate. Pentru Revelion, mulți își rezervaseră sejurul din timp, motiv pentru care n-au mai putut renunța. În restul lunii, însă, hotelurile și pensiunile de la munte au fost departe de fericirea pe care le-o provoca în alți ani luna decembrie. Hotelierii de la munte au estimat că, în lipsa zăpezii, au pierdut oportunitatea de a câștiga în decembrie aproape 4 milioane de euro.

 

sursa

Tags :

Please reload

Parteneri