Organizația HORA susține actuala...

18/09/2019

Ministerul Finantelor a agreat p...

07/08/2019

Specialiștii din industria HoReC...

17/04/2019

​HARTA INTERACTIVĂ a turismului...

13/04/2019

Specialiștii din industria HoReC...

02/04/2019

Hochland relansează gama de spec...

26/03/2019

1/5
Please reload

Starbucks România estimează o dublare a afacerii în următorii trei ani și vrea să angajeze 500 de oameni în doi ani

23/01/2017

Compania poloneză care deține rețeaua de cafenele Starbucks din România estimează o dublare, în următorii trei ani, a cifrei de afaceri față de nivelul din 2016, pe fondul creșterii numărului de unități de la 28 la aproape 60, și vrea să angajeze 500 de oameni în doi ani pentru a susține expansiunea companiei, chiar dacă ritmul de creștere a economiei românești ar putea încetini în acest an, a declarat luni, pentru News.ro, directorul general al Starbucks România și Bulgaria, Mateusz Sielecki.

 

Operatorul polonez de restaurante și cafenele AmRest Coffee, care a cumpărat franciza Starbucks pentru România și Bulgaria în 2015, a raportat pentru 2015, în România, o cifră de afaceri de 55,3 milioane lei (12,3 milioane euro).

 

Grupul deține, în diverse țări din Europa Centrală și de Est, și francize pentru branduri de restaurante precum KFC, Burger King și Pizza Hut.


Numărul de cafenele Starbucks a crescut în România, în 2016, cu aproape 50%, de la 19 la 28. În 2017, numărul unităților noi va crește cu cel puțin 10, iar compania va adăuga la rețea două noi orașe, potrivit companiei.

 

”Vrem să deschidem cel puțin 10 cafenele pe an în următorii trei ani. Estimăm o dublare a afacerilor în următorii trei ani și vrem să angajăm circa 500 de persoane în doi ani. Estimăm o scădere a ritmului de creștere a economiei românești în acest an față de 2016, dar noi avem un ritm de creștere ceva mai mare”, a spus Sielecki, pentru News.ro.

 

Angajările vor fi făcute în toate departamentele companiei, inclusiv financiar, vânzări și marketing, dar compania se confruntă tot mai mult cu probleme în găsirea de angajați potriviți pentru joburile căutate.

 

”Găsirea oamenilor potriviți devine din ce în ce mai mult o problemă, în contextul în care populația scade, iar mulți români au preferat să emigreze. Încercăm să atragem angajați valoroși prin salarii atractive și posibilități de dezvoltare cât mai mare în viitor”, a declarat Sielecki.

 

Firma are o strategie prin care acoperă multe dintre noile poziții în primul rând prin promovarea angajaților existenți, a subliniat directorul general. Compania are acum în jur de 450 de angajați, în creștere de 50% față de finalul lui 2015.

 

Starbucks va miza, în procesul de expansiune, și pe lansări de noi produse. Compania a anunțat luni lansarea unui nou sortiment de cafea, Butterscotch Brûlée, cu aromă de zahăr ars, care va fi la vânzare cel puțin două luni.

 

România este printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la consumul de cafea, astfel că piața are un mare potențial de creștere, în contextul creșterii economice accelerate, consideră Sielecki.

Cifra de afaceri obținută de cafenelele din București reprezintă circa 60% din totalul afacerilor companiei în România.

 

profit

Tags :

Please reload

Parteneri