• Laurenţiu Mâță

Râşnovul va avea lift pe plan înclinat către Cetate

Cetatea Râşnov, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Braşov, va avea până la finele acestui an un lift pe plan înclinat ce va asigura legătura cu centrul staţiunii, au anunțat reprezentanții administrației locale.

Proiectanţii mjlocului de transport turistic au prezentat recent câteva simulări tridimensionale ale liftului cu cremalieră. Acesta va avea prima staţie de îmbarcare în spatele Casei de Cultură din Râşnov, iar cea de-a doua va fi amenajată pe o platformă de belvedere ce urmează a fi construită foarte aproape de cetate. O alee va face legătura cu intrarea la obiectivul turistic, relateză publicația brașoveană bzb.ro.


Traseului liftului va avea o lungime totală de 165 de metri, o diferenţă de nivel de 94 de metri și un unghi de înclinare de 34 de grade. Liftul turistic va circula cu o viteză de 2,5 metri pe secundă și va face 12 curse pe oră. Cabina mijlocului de transport va avea capacitatea de maximum 30 de persoane, iar consumul energetic va fi unul redus, spun autoritățile locale.


Proiectul de amenajare a liftului are o valoare totală de aproximativ 10.720.000 de lei și, conform constructorului, va fi încheiat la începutul lunii decembrie 2014. În prezent au loc lucrări de amenajare a pantei pe care va fi montată calea de rulare a liftului. Autorităţile locale estimează că noua facilitate turistică va duce la creșterea numărului vizitatorilor cu cel puţin 20%.

0 afișare

Parteneri

Contact: 0726671227  

Email: laurentiu.mata@tophospitality.ro

Bucatari, ospitalitate, Hotel, Restaurant