top of page
CONFERINTA 2024 GASTRONEXT.jpg

Sosirile în unităţile turistice din România au crescut cu 4,8%, în primele şapte luni din 2014

Laurenţiu Mâță

Sosirile şi înnoptările în unităţile turistice din România au crescut cu 4,8% şi, respectiv, cu 5,8%, în primele şapte luni din 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică /INS/.

mamaia

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 au însumat 4.540.500, în creştere cu 4,8% faţă de cele din perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2013. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 76,9%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,1%, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului trecut. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 85,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Sosirile în hoteluri deţin, în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014, o pondere de 75,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de perioada 1 ianuarie -31 iulie 2013, sosirile în hoteluri în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 sunt în creştere cu 5,2%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele şapte luni ale anului au însumat 10.562.200, în creştere cu 5,8% faţă de cele din perioada 1 ianuarie -31 iulie 2013. Din numărul total de înnoptări, 80,3% reprezintă înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,2% din total turişti străini), iar din aceştia 84% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii a fost de 2,4 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 a fost de 24% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie -31 iulie 2013. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 s-au înregistrat la hoteluri (30,1%) şi la vile turistice (17,7%). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 de 4.583.200, în creştere cu 2,2% faţă de perioada 1 ianuarie -31 iulie 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 60,2% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,2%), Bulgaria ( 23,9%), Germania ( 9,4%), Italia ( 7,2%), Polonia (5,9%) şi Austria (4,2%). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2014 de 6.800.400, în creştere cu 4,7%, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 iulie 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 74,5% din numărul total de plecări. sursa

Etichete:

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania