• Laurenţiu Mâță

INTERVIU CU GUST Chef Alain Ducasse: O dietă cu mai puține proteine e o necesitate pentru sănătate

Pentru o viață mai sănătoasă oamenii trebuie să adopte o dietă mai puțin bogată în proteine, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Alain Ducasse, unul dintre chefii celebri la nivel mondial, care deține restaurante notate cu maximul de stele Michelin, dar care este și creator al unei școli de artă culinară.



''În calitatea mea de artist gastronom trebuie să mă gândesc la o planetă cu o populație în creștere și la necesitatea oamenilor de a se hrăni mai sănătos, adică mai puține cereale, mai puțină sare, mai puțin zahăr, evident, mai puține proteine'', a spus Alain Ducasse.

În interviul acordat AGERPRES, în cadrul salonului Sirha, ce a avut loc la Lyon, la finalul lunii ianuarie, Ducasse mai vorbește despre reperele pe care trebuie să le aibă un tânăr care vrea să ajungă chef și despre cum se simte când se întâlnește cu colegii săi din industrie.

AGERPRES: Domnule Ducasse, aveți trei restaurante cu trei stele Michelin, aveți Colegiul Culinar al Franței... Ce ne puteți spune despre colegiu?

Alain Ducasse: Este vorba de o atitudine, de o atenție acordată profesiei de chef, de persoană implicată în industria restaurantelor, o atenție de artizan. Este, aș putea spune, o mișcare, o atitudine, un comportament vizavi de alții, vizavi de produsele pe care le folosești, vizavi de sezonalitatea lor, vizavi de dorința de a-ți face bine meseria de artizan, în fiecare zi. Despre asta este vorba la Colegiul Culinar al Franței.


AGERPRES: Sirha este un salon care a devenit celebru în lume...

Alain Ducasse: Aici am oportunitatea de a întâlni colegi veniți din lumea întreagă. Este o concentrare ce a câștigat, an de an, consistență, o adevărată orientare spre fenomenele internaționale. Întâlnirea cu colegii te hrănește, pot spune.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Anul trecut, ați avut o interesantă intervenție la World Summit Cuisine. Care sunt tendințele mondiale în prezent?

Alain Ducasse: În prezent am o viziune globală diferită. În calitatea mea de artist gastronom trebuie să mă gândesc la o planetă cu o populație în creștere și la necesitatea oamenilor de a se hrăni mai sănătos, adică mai puține cereale, mai puțină sare, mai puțin zahăr, evident, mai puține proteine. În fine, potrivit viziunii mele, toți locuitorii planetei ar trebui să se poată hrăni în parametri rezonabili în prezent și în viitor.


AGERPRES: Vă bazați foarte mult pe legume. Țări precum România au legume foarte bune. Este un lucru bun faptul că maeștrii gastronomiei aduc acest mesaj și în Europa Centrală, care face parte din Europa mare?

Alain Ducasse: Este vorba de consumul de legume crude, de cereale, de consumul mai mic de proteine, de consumul bazat pe producțiile sezoniere. Putem spune că este o mișcare, o tendință, nu trebuie să spunem direct că vrem să eradicăm consumul de carne de pasăre sau de carne de vită. Trebuie să subliniem că aceste produse pot fi consumate într-o manieră rezonabilă, care ar aduce niște costuri mai mici planetei și niște costuri mai mici pentru sănătatea noastră. Despre această orientare vorbesc și bineînțeles că țări ca România au un interes în acest sens, ca toate țările în care natura este generoasă. Cumpărătorii au nevoie să consume alimentele produse la nivel local. O dietă cu mai puține proteine este o necesitate, deoarece, vorbind în termeni de ecologie, cred că acest stil de viață e bun pentru sănătate, e bun pentru planetă.


AGERPRES: Ministerul Afacerilor Externe (francez—n.r.) consideră că gastronomia este un fel de "vârf de lance" pentru turism, în Franța. Este un lucru bun?

Alain Ducasse: Este o industrie dedicată consumatorilor, o industrie importantă, este un sector important al economiei. Faptul că un ministru îi acordă maximul de atenție, incluzând (în strategii — n.r.) chefi pentru a dezbate viitorul artei culinare, arta culinară franceză în particular, este o idee bună.


Interviul a fost realizat în parteneriat cu Sărbătoarea Gustului.

AGERPRES/(A — autor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu)

SURSA

Parteneri

Contact: 0726671227  

Email: laurentiu.mata@tophospitality.ro

Bucatari, ospitalitate, Hotel, Restaurant