top of page
Celli Romania Sisteme de Filtrare.png

Federația Hotelierilor are un mesaj pentru viitorul ministru al Turismului: stimulați incomingul și

Viitorul ministru al Turismului, Bogdan Trif, trebuie să se implice în rezolvarea celei mai importante probleme din turism, și anume lipsa forței de muncă, să stimuleze incoming-ul, să schimbe modul în care este promovată România, să stimuleze investițiile în turism și să digitalizeze, simplifice și debirocratizeze activitatea ministerului, a declarat pentru Profit.ro Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Industria turismului din România traversează o criză a forței de muncă fără precedent și, în pofida numeroaselor semnale de alarmă ridicate pe parcursul anului trecut de toți actorii din domeniu, Ile susține că, la modul concret, nu a fost întreprins niciun demers care să dea speranțe că situația se va îmbunătăți câtuși de puțin în 2018. Ba din contra, semnalele sunt că această criză se va agrava, și atunci hotelierii așteaptă din partea ministrului Turismului să vină cu propuneri, împreună cu industria. "Să vedem că se implică într-un dialog cu Ministerul Educației, Ministerul Muncii și cu orice alte autorități publice sau private care pot da soluții acestei probleme. Criza forței de muncă nu este o temă care timp de 1 an să fie lăsată pe planul doi și la care să vii cel mult cu intenția de a lansa două centre naționale de pregătire", a afirmat Ile.

Șeful Federației Hotelierilor crede că una dintre cele mai importante ținte ale ministrului Turismului ar trebui să fie stimularea incomingului, ca singura opțiune de echilibrare a balanței de plăti din turism. Orientarea spre turiști străini ar aduce venituri mai mari operatorilor din domeni și bani mai mulți pentru toată lumea din turism și nu numai. Unul din cele mai importante roluri pe care trebuie să-l joace ministrul Turismului este, potrivit lui Călin Ile, acela de a reprezenta sectorul cu forță, cu argumente și cu scopuri bine precizate în relația cu alte sectoare de activitate. "Avem nevoie de un ministru puternic care să își asume o discuție cu primarul general pentru poziționarea Capitalei ca destinație turistică și folosirea taxei de promovare.

Avem nevoie de un minister care să fie la masa discuțiilor pentru stabilirea calendarului Centenar sau pentru președinția UE din 2019 ori Campionatul de Fotbal Euro 2020, ca să dăm doar câteva exemple", mai spune acesta. Hotelierii își doresc și ca modul în care este promovată România să fie schimbat. "Nu putem continua promovarea României în același fel în care s-a făcut până acum. Nici măcar bugetele alocate pentru promovare nu au fost folosite în 2017, nu am mai fost reprezentați în străinătate odată cu desființarea birourilor de turism, iar prezența noastră la târguri este desprinsă din secolul trecut. Suntem în anul 2018, iar cuvântul cheie în promovarea turismului astăzi este online", afirmă Ile. El își dorește și ca noul ministru să stimuleze investițiile în turism, dar și să digitalizeze, simplifice și debirocratizeze activitatea ministerului.

Totodată, șeful Federației hotelierilor crede că ministrul ar trebui să fie atent la ce specialiști alege pentru consultare. "Este evident că fiecare ministru își alege consilierii în funcție de preferințele personale, fiind la latitudinea sa să ia decizia în acest subiect. Dar atunci când alegi numai consilieri, care spun ce ne place să auzim, atunci când intri în conflicte cu cei care te provoacă, cu cei care ridică problemele stringente ale industriei, este la fel de clar că drumul spre progres nu poate fi găsit. Țineți cont de relevanța acestor sfătuitori, uitați-vă la ce au făcut de-a lungul timpului pentru turism și asumați-vă cu curaj un dialog cu specialiștii din domeniu", își încheie acesta mesajul.

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania
bottom of page