top of page
Celli Romania Sisteme de Filtrare.png

Industria de spectacole și evenimente solicită norme coerente și predictibilitate de la Guvern!

În ciuda aparentei „relaxări a restricțiilor” despre care se discută în aceste zile, industria de spectacole și evenimente funcționează încă după o serie de norme incoerente și neadaptate contextului actual, care nu au în vedere specificul și complexitatea acestei industrii, o industrie care nu poate funcționa cu norme aplicate de pe o zi pe alta.


Detaliem mai jos situația în care industria de spectacole și evenimente se află:

  • Industria de spectacole și evenimente funcționează încă după un set de norme formulate în luna octombrie 2020, într-o perioadă de recorduri negative de infectări și fără vaccin;

  • Aceste norme permit – în mod paradoxal – organizarea unor evenimente la interior (în teatre, spații închise) și le interzic pe cele la exterior (demonstrat, mult mai sigure) – la o incidență a cazurilor de sub 3 cazuri/1000 de locuitori;

  • Spațiile în care pot avea loc evenimente la interior sunt considerate doar teatrele și casele de cultură. Sălile polivalente, de exemplu, nu intră în categoria spațiilor culturale și nu pot găzdui evenimente.

  • În momentul la care vorbim, toate orașele mari din țară (București, Cluj, Timișoara, Iași etc.) se află sub incidența de 3 cazuri/1000 de locuitori, dar evenimente se pot organiza doar la interior, nu și în aer liber.

Ce au solicitat și vor solicita în continuare autorităților responsabile (în special Ministerului Culturii, Ministerului Sănătății și INSP):


  • Actualizarea Ordinului comun semnat de cele două Ministere, prin reglementarea logică și coerentă a normelor de funcționare la interior și exterior și a diferitelor tipuri de spații în care pot avea loc evenimente;

  • Dezvoltarea unui set de norme coerente pentru următoarele luni, care să aibă în vedere rata de incidență și gradul de vaccinare, precum și/sau un eventual „pașaport verde” și care să ofere predictibilitate organizatorilor de evenimente, lucrătorilor, artiștilor, managerilor și să pregătească revenirea la normalitate, în condiții de siguranță.


Problemele acestei industrii nu se limitează – nici pe departe – la cele descrise mai sus și nu pot fi rezolvate în niciun caz prin declarații la televizor sau cu norme aplicate de pe o zi pe alta. Motivul pentru care evenimentele culturale s-au dovedit a fi locuri sigure pentru toți cei care participă este și faptul că în spate se află luni de pregătire, de planuri și calcule, care să ofere oamenilor o experiență plăcută și lipsită de riscuri. Norme și măsuri coerente. Asta cerem pentru că asta vrem să oferim oamenilor. Celor care participă și celor care muncesc în această industrie. Toți acești oameni merită mai mult decât o colaborare “formală”, pe hârtie, fără corespondent în realitate.


Lipsa de înțelegere a așteptărilor sectorului și lipsa de înțelegere a avantajelor pe care experiența oamenilor care lucrează în acest domeniu le pot aduce sectorului public sunt în măsură să erodeze relația oricum fragilă dintre autorități și mediul privat și să compromită definitiv încrederea pe care acest sector o are în decidenții politici, în special în cei responsabili de soarta sectorului cultural.


A.L.I.S. este Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România

A.L.L.I.S. este o asociație care reunește persoane cu pregătire tehnică și artistică, care prestează servicii suport în domeniul spectacolelor și evenimentelor.


A.L.I.S s-a născut din dorința de a oferi o voce comună tuturor lucrătorilor în industria spectacolelor și de a pune împreună interesele, nevoile și energia noastră, ale celor din spatele scenei, în beneficiul acestui domeniu. Asociația este deschisă tuturor lucrătorilor în industria spectacolelor, din toate domeniile de activitate, indiferent de pregătire, experiență sau specializare.