top of page
Celli Romania Sisteme de Filtrare.png

Schema HoReCa2: Înscrieri la ședința publică din 20 octombrie 2022, privind ajutoarele de stat

Asociațiile patronale interesate de schema HoReCa2 se pot înscrie pentru a putea participa la o ședință publică ce va avea loc joi, 20 octombrie 2022, la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, privind ajutoarele de stat.

Ședința din 20 octombrie va avea loc de la ora 10.00, la sediul MAT din Calea Victoriei nr. 152, sector 1, București, sala 112.



Se vor discuta prevederile proiectului de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.


Potrivit MAT, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, și ținând cont de faptul că sala de ședințe are o capacitate de maximum 20 de persoane:

  • participarea persoanelor interesate la ședința publică se va face în ordinea de precădere dată de interesul asociațiilor legal constituite în raport cu subiectul ședinței publice, stabilită de persoana care prezidează ședința publică, în limita locurilor disponibile;

  • cei interesați să participe la ședința publică vor transmite o solicitare pe adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro, cu numele unei singure persoane delegată să participe din partea organizației pe care o reprezintă, până în data de 19.10.2022, orele 14:00;

  • confirmarea accesului în sală va fi transmisă pe e-mail în data de 19.10.2022.

Timpul alocat luărilor de cuvânt pentru fiecare vorbitor va fi stabilit în funcție de numărul total al celor care vor participa la ședința publică.