top of page

Programul Targului International de Vinuri GOODWINE

Bucuresti, Romexpo, Pavilion C1, 5-7 decembrie 2014

Vineri, 5 decembrie 2014

• Ora 12.00 – va avea loc deschiderea oficiala a Targului International de Vinuri GOODWINE, unde vor participa reprezentanti ai Partenerului Oficial al evenimentului – Casa de Vinuri Cotnari, ai Partenerului Principal – Jidvei si ai Partenerului – Vincon. Vor fi prezenti, de asemenea, reprezentanti ai Asociatiei Somelierilor din Romania, ai OSR 2011, ai Asociatiei Degustatorior Autorizati din Romania, organizatii din industria vini-viticola si parteneri media.

Goodwine.jpg

• Pe toata perioada targului Goodwine, Master of Ceremony va fi Catalin Paduraru (degustator expert, Wine Ambassador ADAR, Eques de Vino al Ordo Equestris Vini Europae, CEO International Wine Contest Bucharest), care va introduce si va coordona programul degustarilor si lansarilor de vinuri in cadrul targului.


Sambata

  • 12.00 la standul Cramele Halewood va gati Dan Boerescu

  • 14.00.15.00 – eveniment la standul Casa de Vinuri Cotnari, ‘’mini-seminar” despre soiurile românești din podgoria Cotnari.

  • Duminica

  • 12.00.13.00 – eveniment la standul Casa de Vinuri Cotnari, ‘’mini-seminar” despre soiurile românești din podgoria Cotnari.


In cadrul targului:

• Lansarea a peste 500 de vinuri in premiera pe piata romaneasca la Goodwine. • Lansare la standul Casa de Vinuri Cotnari – Gamele Domenii si Colocviu, an de recolta 2013 și Feteasca Neagra DOMENII- 2012. • Jidvei – Mysterium Rhein Riesling+Sauvignon Blanc (alb), Gama Grigorescu, Gama Nec Plus Ultra, Gama Mysterium, gama Owner’s Choice. • Vincon Romania – Beciul Domnesc Chardonnay 2013, Beciul Domnesc Grand Reserve Dry Muscat 2013, Beciul Domnesc Grand Reserve Rose 2013, Beciul Domnesc Sarba 2013, Ambrosio Chardonnay 2013, Beciul Domnesc Cabernet Sauvignon 2009, Egregio Feteasca Neagra 2011, Ambrosio Cabernet Sauvignon 2013, Ambrosio Muscat Ottonel 2012, Vincon Miorita 30 de ani. • Lansari si degustari la standul ONVV Moldova – Wine of Moldova Purcari, Cricova, API Orhei, Bostavan, Castel Mimi, Cimislia Wineries, Chateau Vartely, Etcetera, F’autor, Gitana Winery, Mileştii Mici, Vinăria Poiana, Vinăria din Vale şi Suvorov Vin. • Lansare la standul S.E.R.V.E. – Milenium Alb 2013 Terra Romana; Cuvee Guy de Poix – Feteasca Neagra 2011. • Lansare la standul Avincis – Cuvée Grandiflora – Cabernet Sauvignon & Merlot 2011. • Lansare la standul Vinicola Averesti – Traminer 2014, dintr-o noua colectie pentru HoReCa. • Lansare la standul Crama Oprisor – Cabernet Sauvignon Premium 2012, Dragaica 2013, La Cetate Shiraz 2013, La Cetate Pinot Noir 2013. • Lansare la standul Crama Ceptura – 3 subranduri: Cervus Cepturum, Astrum Cervi, Cervus Magnum Monte. • Lansare la standul Domeniile Vanju Mare -Vinul Principelui Rose sec 2013, Domenii Tamaioasa Romaneasca sec 2013. • Lansari si degustari la standul Casa de Vinuri Husi: Castelul Soarelui : Riesling, Feteasca Regala, Feteasca neagra, Cabernet Sauvignon.

• Lansari si degustari la standul Crama Tata si Fiul: Feteasca alba 2014, Riesling 2014, Muscat Otonnel 2014, Sauvignon blanc 2014, Chardonnay 2014, Merlot rose 2012 demidulce, Merlot Rose 2013 sec, Cabernet Sauvignon 2014 sec. • Gama tata si fiul editie limitata: Sauvignon Blanc 2012 sec si Merlot 2009 sec. • Gama Tata si Fiul limited edition: Cabernet Sauvignon 2009 sec si Feteasca Neagra 2008. • Gama Tata si Fiul: Feteasca Regala 2013 sec, Aligote 2013 sec, Sauvignon Blanc 2013 demisec, Cabernet Sauvignon 2012 sec, Merlot&Feteasca Neagra&Cabernet Sauvignon, Merlot 2009, Babeasca Neagră. • Lansari si degustari la standul Nachbil. • Lansari si degustari la standul Crama Mennini. • Degustare la standul Domeniile Ostrov. • Lansari si degustari la standul Petro Vaselo. • Degustare la standul Nomibo. • Degustare la standul Budureasca. • Degustare la standul Horeca Expert. • Degustare la standul Winero: Gama Alira, Gama Alira Grand Vin, Gama Lauri. • Degustare de vinuri la standul Cramele Cricova. • Degustare de vinuri la standul Agricola Stirbey. • Degustare de vinuri la standul Via Sandu. • Degustare de vinuri la standul amb Wine – Liliac. • Degustare la standul Casa Panciu – Crama Natura. • Lansare la standul B- WINEGROWERS. • Degustari si lansari la standul Vinitaly deluxe. • Degustare la standul Vinicola Averesti. • Degustare la standul Domeniile Vanju Mare. • Degustare la standul Crama Ratesti. • Degustare la standul Vinc SRL. • Degustare la standul Avincis. • Degustare la standul Domeniile Vladoi. • Degustare la standul Cramele Halewood. • Degustare la standul Vitis Metamorfosis. • Degustare la standul Senator Prodimpex. • Degustare la standul Crama Oprisor. • Vinibuoni – Edoardo Miroglio. • Degustare la standul Potio Nobilis – distilate.


Program de vizitare:

- Vineri, 5 decembrie 2014, intre orele 12.00 – 18.00 - Sambata, 6 decembrie 2014, intre orele 10.00 – 19.00 - Duminica, 7 decembrie 2014 , intre orele 10.00 – 17.00

Va asteptam sa vizitati Targul International de Vinuri GOODWINE! Sursa: www.goodwine.ro

Etichete:

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania