top of page
Celli Romania Sisteme de Filtrare.png

Dragos Petrescu, City Grill: “Sunt increzator ca 2016 va fi un an de crestere, atat pentru intreaga

Anul 2015 a adus schimbari importante in piata Horeca, in principal in domeniul fiscal si legislativ, cele mai importante fiind scaderea cotei TVA, noile reglementari privind siguranta la incendii, ca urmare a tragediei de la #Colectiv, si cele referitoare la securitatea cladirilor cu risc seismic. Despre cum au marcat aceste schimbari piata Horeca si cum o vor influenta in 2016, precum si despre planurile pe termen scurt ale grupului City Grill, am stat de vorba cu Dragos Petrescu, CEO City Grill si Presedinte HORA – Organizatia Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania.

Ca a insemnat 2015 pentru piata Horeca? Ce factori au influentat aceasta piata?

2015 a fost un an de transformare pentru industria ospitalitatii: au avut loc schimbari majore de reglementare, ceea ce a dus la schimbarea “regulilor de joc”. Prima jumatate a anului a fost dominata de schimbarile din domeniul fiscal – scaderea TVA, si implementarea regulilor si normelor de sanctiune a nealinierii de catre ANAF Antifrauda. Pot sa spun ca a fost un moment de cumpana pentru industria noastra. A fost momentul ce a determinat fie iesirea multor jucatori de pe piata, fie repozitionarea acestora pe alte criterii. In orice caz, pentru multi a fost foarte greu sa se conformeze noii legislatii. Presiunea creata de ANAF este pozitiv constructiva pentru industrie. Concurenta neloiala se reduce si astfel s-a creat un nou spatiu disponibil pe piata, ce permite atat intrarea unor jucatori noi, cat si dezvoltarea celor corecti, care respecta regulile. Au fost si abuzuri, este adevarat, insa per ansamblu s-a actionat corect.


In partea a doua a anului, ca urmare a tragediei de la clubul Colectiv, au aparut alte masuri legislative, cu impact major asupra industriei ospitalitatii. Ma refer la noua reglementare care priveste siguranta la incendii, precum si la legea privind securitatea cladirilor cu risc seismic. In prima faza, discutam de o piata de aproximativ 17.000 de operatori, conform datelor noastre, care trebuie sa se reglementeze, mai ales din punct de vedere administrativ. Majoritatea operatorilor nu pun in pericol viata clientilor si indeplinesc conditiile critice de functionare conform OUG 915/decembrie 2015. Din pacate, insa, nu s-au reglementat din punct de vedere administrativ, si anume intocmirea dosarului de foc, cu semnatura expertului, cu depunerea dosarului la ISU, si cu autorizatia finala. Motivatiile sunt multiple, in principal datorate lipsei penalizarilor dure. Din cauza numarului mare de solicitari, totul s-a blocat la ISU, care se afla astazi in imposibilitatea de a da curs tuturor acestor solicitari. Astfel, in prezent, suntem intr-un status quo neclar, insa sunt de parere ca in decurs de aproximativ un an se va reglementa situatia in industria Horeca la nivel national.

Un lucru foarte bun este faptul ca cele doua masuri fiscale – reducerea TVA la 9% si reducerea CAS cu 5% la angajator -, au dus la cresterea consumului, care a determinat un avans al pietei, lucru resimtit mai ales in Capitala. In zona noastra, piata a luat un avans de doua cifre in 2015, ceea este extraordinar, si nu avem nici un motiv sa credem ca aceasta tendinta nu va continua si in 2016.


Ce alti factori au dus la cresterea pietei?

Per total, sunt mai multi factori de crestere. Un alt factor important de crestere este increderea consumatorilor. Iar aceasta incredere provine din cateva directii: schimbarea guvernului cu unul tehnocrat, 2016 este an electoral – vor avea loc alegeri locale si parlamentare, cresterea anumitor venituri si scaderea anumitor taxe. Deci, per ansamblu, exista o atmosfera pozitiva, sunt mai multi bani in piata, iar reglementarile dau siguranta. Toate acestea au dus la o crestere economica reala, estimarile aratand un avans de 4% al PIB. Si se observa atat in ceea ce priveste industria alimentara cat si in investitiile in alte domenii: s-a relansat consumul, s-au relansat creditarile si achizitiile de imobile etc.



Care sunt factorii care au influentat piata la nivel micro?

Nu au existat niciodata materii prime mai ieftine ca in prezent, atat in Romania cat si in Europa, ceea ce a dus la scaderea costurilor. Apoi, reducerea anumitor preturi in urma scaderii TVA-ului a dus la crearea unui surplus financiar, care s-a reinvestit. Practic, este primul an in care avem deflatie. Un alt lucru care a influentat piata Horeca este stagnarea chiriilor – in conditiile in care multe localuri s-au inchis, nu au existat motive care sa determine cresterea pretului chiriilor, mai ales in Centrul Vechi.


Ce impact vor avea in 2016 noile prevederi legislative intrate in vigoare anul trecut?

Vor aduce oportunitate de crestere pentru cei care se vor reglementa mai repede si achizitioneaza sau inchiriaza cladiri reglementate. Insa, aceste reglementari, din punct de vedere fiscal si ISU, implica multe costuri. De exemplu, pentru un operator, numai reglementarea ISU se ridica la sume cuprinse intre 20.000 si 50.000 de euro, de la proiectare la instalarea ultimului hidrant. Insa, aceste doua sarcini vin in contrapartida cu o piata mai libera si care este dispusa sa plateasca mai mult pentru un produs reglementat. Astfel, cine va sustine aceste doua componente va putea sa creasca mai bine in 2016 decat in 2015, pentru ca piata este in schimbare, iar pe orice piata aflata in schimbare este loc mai mult de crestere.


Indrevedeti intrarea pe piata a unor jucatori puternici?

Indrevad intrarea unor jucatori puternici pe piata si din pacate prevad disparitia jucatorilor mici, individuali, care nu vor avea posibilitatea sa sustina noile reglementari. Un alt aspect important pentru industria noastra este reprezentat de propunerea legislativa privind interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, care, in cazul in care va fi promulgata de presedinte, va influenta in sens negativ investitiile industriei de tutun in Horeca.


Credeti ca aceasta lege va avea un impact puternic asupra industriei Horeca?

Cu siguranta aceasta lege va avea impact, pentru ca trebuie sa tinem cont ca aproximativ 50% din clientii nostri sunt fumatori, insa nu cred ca va influenta major industria noastra. Daca ne uitam la ce s-a intamplat in strainatate, cred ca este nevoie numai de un interval de acomodare, iar clientul fumator va reveni in locatii dupa o perioada cuprinsa intre 1 si 3 luni. Insa, va trebui sa gasim solutii pentru acesti clienti, sa le oferim conditii, de exemplu spatii pe taresa, special amenajate cu sisteme de incalzire in anotimpul rece samd.



In ceea ce priveste activitatea HORA, care sunt obiectivele asociatiei, pe termen scurt si mediu?

Citeste restul interviului pe www.foodandbar.ro