top of page
BANNER_EVENIMENTE_THP2.webp

Drumul României către Bocuse d’Or & Bocuse d’Or Romania

O istorie de două decenii care ajunge la momentul Marsilia 2026


În gastronomia mondială există câteva repere care definesc excelența absolută. Între acestea, Bocuse d’Or ocupă un loc unic. Fondată în 1987 de legendarul chef francez Paul Bocuse, competiția este considerată astăzi cea mai prestigioasă confruntare culinară din lume – un adevărat campionat mondial al bucătăriei profesioniste.

Pentru România, drumul până la această scenă nu a fost unul simplu și nici rapid. Nu a existat o intrare directă în competiție, ci un parcurs construit în etape, prin inițiative individuale, eforturi instituționale și numeroase încercări de a prezenta gastronomia românească în fața organizatorilor Bocuse d’Or. Bocuse d’Or Romania


În martie 2026, acest drum ajunge la un moment istoric: pentru prima dată în istoria gastronomiei românești, România are un reprezentant la Finala Europeană Bocuse d’Or, organizată între 15 și 16 martie la Marsilia.

În spatele acestui moment se află însă o poveste care începe cu mai bine de două decenii în urmă.


2005 – Prima inițiativă: ideea României în familia Bocuse d’Or Romania


Primele inițiative cunoscute pentru a introduce România în universul Bocuse d’Or datează din anul 2005.

Atunci, Dumitru Burtea, președintele ANBCT de la acea vreme, a realizat o prezentare informală a României către chef Paul Bocuse, exprimându-și dorința ca, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, România să devină parte din ceea ce mulți profesioniști numesc „familia Bocuse d’Or”.


Trei bucătari în halate albe și bonete, zâmbind. Două șorțuri au tricolorul românesc. Fundal de bucătărie, ton cald.
Dumitru Burtea, Paul Bocuse și Nicolae Urs

La acel moment nu exista încă o strategie concretă sau un proiect instituțional. România nu avea infrastructura competițională necesară pentru a susține participarea la o competiție de o asemenea complexitate. Totuși, gestul lui Dumitru Burtea rămâne un moment simbolic important: prima exprimare oficială a dorinței ca bucătarii români să ajungă pe scena celei mai prestigioase competiții culinare din lume. Ideea a rămas însă, pentru câțiva ani, la nivel de intenție.


2008 – Prima încercare reală de afiliere


După trei ani, în 2008, ideea participării României la Bocuse d’Or a fost reluată într-un mod mult mai concret.

Doamna Dr. Ing. Gabriela Berechet, în calitate de Secretar General al ANBCT și una dintre personalitățile marcante ale gastronomiei românești, a încercat să demareze procesul de afiliere a României la competiția Bocuse d’Or.


Persoană blondă zâmbitoare, în costum, într-un birou cu rafturi metalice și electrocasnice. Decor minimalist, plantă și cărți în fundal.
Doamna Dr. Ing. Gabriela Berechet - Secretar General al ANBCT in perioada 2008 - 2010
”Acum 20 de ani o invitație de a intra în competiția Bocuse d’Or putea echivala cu o excursie la Lună! Ambele imposibile! Noi nu aveam un cadru competițional național în afara examenului de MAC și Saloanelor de gastronomie unde se venea cu țelina în geantă!”

Pentru ca un stat să ia parte la această competiție, este esențial să existe o structură profesională recunoscută la nivel național, care să se ocupe de selecția participanților, să gestioneze relația cu organizatorii internaționali și să asigure parteneriatele comerciale, bugetele si logistica necesare pentru realizarea și susținerea proiectului.


În România, acest rol ar fi trebuit să fie asumat de Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT).

Din păcate, demersul doamnei Dr. Ing. Gabrielei Berechet s-a lovit de un interes scăzut din partea conducerii ANBCT de la acea vreme, iar inițiativa nu a putut fi dusă mai departe. Chiar și în aceste condiții, eforturile sale nu au rămas fără ecou.


România ajunge în Arena Paul Bocuse

În urma contactelor stabilite de catre doamna Dr. Ing. Gabriela Berechet la nivel internațional, Confédération Nationale des Traiteurs Charcutiers (CNTC) din Franța a invitat o echipă românească să participe la Cupa Internațională de Catering, competiție desfășurată în cadrul Arena Paul Bocuse din Lyon.

România a participat cu o echipă formată din:

  • Chef Ion Toma – competitor

  • Gabriela Pașcaru – cofetar

  • Niculae Nejloveanu – juriu

  • Gabriela Berechet – antrenor


Competiția a avut loc în perioada 25–26 ianuarie și a reunit 11 echipe internaționale reprezentând:

Belgia, Brazilia, Cehia, Coasta de Fildeș, Italia, Franța, Luxemburg, Mexic, România, Spania și Ucraina.

Evenimentul a deschis seria marilor competiții gastronomice organizate în Arena Paul Bocuse, fiind urmat de:

  • Cupa Mondială a Cofetarilor

  • Cupa Mondială a Chocolatierilor

  • finala celebrului trofeu Bocuse d’Or


Prezența României la această competiție nu a însemnat participarea directă la Bocuse d’Or, însă a reprezentat prima apariție oficială a unei echipe românești în universul competițional organizat în jurul moștenirii Paul Bocuse.

Este un moment care merită menționat și păstrat în arhivele gastronomiei românești.


2016 – Momentul care reaprinde visul Bocuse d’Or România


După aproape un deceniu în care proiectul nu a mai evoluat, ideea participării României la Bocuse d’Or a revenit în atenția comunității culinare în 2016. La invitația Nespresso România, domnul Laurențiu Mâță și Chef Cezar Munteanu au participat la Finala Europeană Bocuse d’Or organizată la Budapesta, în calitate de invitați ai sponsorilor.



Experiența directă a acestei competiții – nivelul tehnic, disciplina echipelor, logistica și prestigiul evenimentului – a fost pentru mulți profesioniști români o revelație. Pentru cei doi participanți români, acel moment a avut un impact major. A devenit clar că România trebuie să facă parte din această competiție globală.


La momentul respectiv, Top Hospitality a publicat un articol despre această experiență. Puteți citi articolul aici - LINK


Trei bărbați într-un cadru elegant, unul în uniformă de chef, ține un pahar de vin. Fundal cu model geometric, lumini calde.
Domnul  Laurențiu Mâță, Chef Széll Tamás reprezentantul Ungariei si Chef Cezar Munteanu la finala Bocuse  d’Or 2016 - Budapesta, Ungaria

2016–2020 – Procesul oficial de aderare


În anii care au urmat, ideea participării României la Bocuse d’Or s-a transformat într-un proiect concret.

În această perioadă, Laurențiu Mâță, în calitatea sa de Director Regional al ANBCT, a inițiat și coordonat procesul de prezentare oficială a României către organizatorii Bocuse d’Or.

Acest proces a presupus o documentație complexă care a inclus:

  • prezentarea ANBCT ca platformă competițională națională

  • rezultatele istorice ale echipelor românești la:

    • Olimpiadele Gastronomice

    • Campionatele Mondiale de Gastronomie

    • Campionatele Europene

  • infrastructura competițională existentă

  • potențialul gastronomic al României

  • dezvoltarea industriei HoReCa


Procesul de aderare a durat aproape patru ani, fiind nevoie de numeroase discuții și prezentări către organizatorii competiției.



5 februarie 2020 – România semnează documentul de aderare


Un moment crucial în această cronologie a avut loc pe 5 februarie 2020. În acea zi, a fost semnat primul document oficial de aderare a României la Bocuse d’Or. Documentul a fost semnat de către domnul Laurențiu Mâță, inițiatorul proiectului Bocuse d’Or România, și domnul Florent Suplisson, director gastronomic al competiției Bocuse d’Or.


Acord de parteneriat între GL Events Exhibitions și ANBCT România, afișat pe două pagini. Include semnături și menționează standarde culinare.
Fragment din documentul de aderare al Romaniei la Bocuse dOr 05.02.2020

Trei bărbați în costume elegante pozează pe un fundal negru cu logo-uri Bocuse d'Or. Ei zâmbesc, atmosfera este formală.
 Laurențiu Mâță, Florent Suplisson si Paul Siserman

Din echipa proiectului Bocuse d’Or România mai făceau parte atunci Chef Paul Siserman, în calitate de Technical Manager, și Chef Ciprian Nicolescu, în calitate de Președinte Bocuse d’Or România. Semnarea acestui document a reprezentat momentul în care România a intrat oficial pentru prima dată în istorie în familia Bocuse d’Or.


2020–2024 – Patru ani de stagnare


Deși documentul fusese semnat, proiectul nu a avansat imediat. Pentru ca România să participe efectiv la competiție, era necesar să se organizeze selecția națională Bocuse d’Or România, competiție ce trebuia aprobată de către consiliul de conducere și organizată de structura națională responsabilă (ANBCT) prin includerea proiectului în bugetul anual și mandatarea persoanelor responsabile pentru realizarea evenimentului. Din motive necunoscute, conducerea de atunci a blocat din nou desfășurarea selecției naționale. Astfel, proiectul a rămas suspendat pentru o perioadă de aproximativ patru ani.


2024 – Schimbarea care relansează proiectul


În 2024, situația s-a schimbat, când în cadrul ANBCT s-au desfășurat alegeri interne. Membrii asociației au ales un nou board de conducere, iar Chef Cezar Munteanu a devenit președintele organizației. Experiența sa directă la finala Bocuse d’Or din Budapesta, din 2016, a jucat un rol semnificativ în înțelegerea importanței acestei competiții pentru gastronomia românească. Noua conducere a reluat dialogul cu organizatorii Bocuse d’Or, a semnat un nou acord cu organizația și a accelerat procesul de organizare a selecției naționale.


2025 – Prima selecție națională Bocuse d’Or România


În 2025, la Brașov, a fost organizată prima ediție a Selecției Naționale Bocuse d’Or România.

A fost un moment istoric pentru gastronomia românească. După ani de demersuri și proiecte amânate, România avea în sfârșit o competiție oficială care urma să desemneze reprezentantul țării la etapa europeană.


Un grup de patru bucătari cu bonete albe țin un premiu și un semn de finalist la Bocuse d'Or România 2025. Fundal negru cu logo-uri.

Câștigătorul competiției a fost Chef Marinică Bejenaru, care a devenit astfel primul competitor român calificat la Finala Europeană Bocuse d’Or. El a fost susținut de commis-ul Fabian Lupoi și de coach-ul Chef Liviu Preda, echipa fiind completată de staff-ul tehnic și logistic implicat în pregătirea participării României la această prestigioasă competiție gastronomică internațională.



Marsilia 2026 – momentul istoric

În 15–16 martie 2026, România va participa pentru prima dată la Finala Europeană Bocuse d’Or, organizată la Marsilia. Este un moment simbolic pentru gastronomia românească. Un moment care marchează finalul unui drum început în 2005 și construit prin eforturile mai multor generații de profesioniști din industrie.

Dar, în același timp, este doar începutul.



Un nou capitol pentru gastronomia românească


Participarea României la Bocuse d’Or Europe 2026, la Marsilia, este rezultatul unui drum început în 2005 prin inițiativa lui Dumitru Burtea, continuat în 2008 de doamna Dr. Ing. Gabriela Berechet, alături de Chef Ion Toma, Gabriela Pașcaru și Niculae Nejloveanu, reaprins în 2016 de Laurențiu Mâță și Chef Cezar Munteanu, consolidat în 2020 prin semnarea primului document de aderare a României de către Laurențiu Mâță și Florent Suplisson, și reconfirmat în 2024 prin semnarea unui nou document de către Chef Cezar Munteanu din poziția de Președinte al ANBCT. Acest parcurs a devenit realitate în 2025, la Brașov, când Chef Marinică Bejenaru a câștigat prima selecție națională și a devenit primul reprezentant al României la finala europeană. Este povestea unei aspirații care a traversat două decenii și a unei comunități care a crezut, cu răbdare și determinare, că gastronomia românească – cu tradițiile sale, cu tezaurul de ingrediente și cu generațiile de bucătari și cofetari de excepție – merită să își găsească locul pe cea mai prestigioasă scenă culinară a lumii. La Marsilia, România nu merge doar să concureze. Merge să își spună povestea.

Comentarii


Abonează-te pentru a primi actualizări exclusive.

Ex. Restaurant Primavara

Ex. Manager de Restaurant

Pentru parteneriate sau colaborari

Persoana de contact: Laurenţiu Mâță

Email: laurentiu.mata@tophospitality.ro

© 2010 - 2025 Top Hospitality
  • Facebook
  • LinkedIn
bottom of page