Rezultatele cautarii
932 de rezultate găsite cu o căutare fără conținut
- McDonald’s a intrat în criză
McDonald’s, acest simbol al Statelor Unite ale Americii răspândit în întreaga lume, trece în prezent prin cea mai neagră perioadă a sa din ultimii zece ani. Dincolo de vorbe sau de evenimente, cifrele vorbesc de la sine. Vânzările lunare comparabile la nivel mondial din luna iulie au scăzut cu 2,5%, marcând cea mai proastă performanță din lanțul fast-food din ultimul deceniu. Diminuarea vânzărilor a fost generată în special de Asia, Orientul Mijlociu și Africa, unde vânzările s-au prăbușit cu 7,3%, scrie publicația „Quartz”. Cauza scăderii vânzărilor McDonald’s este scandalul cărnii expirate din China, unde autoritățile sanitare au suspendat vânzarea de carne de pui și vită de către Shanghai Husi Food, după ce s-a descoperit că firma a vândut carne expirată de un an de zile către McDonald’s și Yum Brands, care deține KFC și Pizza Hut. O investigație a arătat că angajații Shanghai Husi Food „iau mâncare de pe jos și o aruncă în aparatele de procesare” și produsele McNuggets aruncate au fost reprocesate până când au reușit să treacă de inspecție. OSI Group, companie cu sediul în SUA, deține Shanghai Husi Food și este cel mai mare furnizor de proteine pentru McDonald’s. „Rezultatele din China, Japonia și alte piețe au avut un impact negativ semnificativ”, a declarat, vineri, McDonald’s. „Piețele afectate reprezintă aproximativ 10% din vânzarile globale”, a mai precizat lanțul fast-food. citeste restul articolului aici
- Competitiile regionale de barista din anul competitional 2014 / 2015
SCAE Romania, anunta noul program de competitii regionale de barista din anul competitional 2014/2015.Competitiile se vor desfasura dupa programul din anii anteriori si anume, cei 6 finalisti din competitia nationala de barista 2014 sint direct calificati la competitia nationala, iar acestia sint: Vlad Faur, Eric Sebastian, Alin Spinu, Laurentiu Stefan, Bogdan Andrei, Claudiu Stavrica. Toti ceilalti barista, interesati, sa participe la competitii au posibilitatea in functie de zona in care lucreaza, sa se prezinte in unul din orasele, unde se organizeaza competitiile. Vor fi doua zile de pregatire si o zi de competitie. Vom avea si demonstratii de latte art, coffee in good spirits, ibrick si brewers. Programul regionalelor este urmatorul: Constanta - 19, 20, 21 septembrie - Maritimo Shopping Center. Iasi - 26, 27, 28 septembrie - Palace Mall Sibiu - 24,25,26 octombrie Timisoara - 31oct. - 2 noiembrie - Iulius Mall Timisoara Bucuresti - 19, 20, 21 noiembrie - RomhotelROMEXPO SA Cluj Napoca - 10 -14 decembrie 2014 - Iulius Mall Cluj Napoca. Campionatul National de Ibrick se va desfasura in cadrul Romhotel in perioada 19- 21 noiembrie 2014. Cistigatorul va reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Ibrick din Atena din februarie 2015. Pentru cei interesati sa participe, asteptam mailurile sau telefoanele voastre la contactele de mai jos. Regulamentele competitiilor le gasiti pe site-ul www.worldcoffeeevents.org in limba engleza. Programul pentru campionatele nationale va fi anuntat in curind. Pentru participare sau pentru voluntariat in cadrul competitiilor persoana de contact este: Laurentiu Stefan - 0722528612 sau email: silvia.constantin@scaeromania.eu
- Athénée Palace sarbatoreste implinirea a 100 de ani printr-un un website dedicat.
Hotelul Athénée Palace, sarbatoreste anul acesta centenarul de existenta. Pentru a celebra cei o suta de ani, a fost lansat un website dedicat, cu povesti si imagini inedite. Athénée Palace - cum se distrau mondenii Capitalei la recepţii şi ceaiuri dansante Barul englezesc, braseria şi restaurantul de la Athénée Palace erau cele mai frecventate locuri în anii interbelici de mondenii Capitalei. Hotelul, construit în 1914 în locul Hanului lui Ivanciu Gherasi, după indicaţiile arhitectului francez Teophile Bradeau, este prima construcţie cu structură din beton armat din România şi sursă de inspiraţie pentru scriitorii străini. Construcţia hotelului a început în 1912 şi s-a ridicat în locul Hanului lui Ivanciu Gherasi, după indicaţiile arhitectului francez Teophile Bradeau. Când s-au finalizat lucrările, la 1914, avea 149 de camere şi 10 apartamente decorate în stilul Louis al-XIV-lea, model inspirat din Franţa şi Anglia. „Athénée Palace se putea lăuda cu titulatura de singura clădire din ţară cu fundaţie şi structură din beton armat la vremea aceea. Pe lângă asta, era, şi este, foarte bine poziţionat, lângă Ateneu şi Palatul Regal, de aceea era foarte apreciat de elite în perioada interbelică", a povestit istoricul Dan Falcan pentru „Adevărul de Seară". ENGLISH BAR, PREFERATUL BUCUREŞTENILOR ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Tot el spune că în timpul celor două Războaie Mondiale a fost folosit drept adăpost de corespondenţii de război, ofiţerii germani şi chiar pentru delegaţiile guvernului spaniol care ajungeau la noi în ţară în timpul Războiului Civil. De-a lungul timpului, la acest hotel, situat în imediatat apropiere a Ateneului Român, „au tras" miniştri, scriitori şi alte personalităţi. DE LA GEO BOGZA ŞI GOGA, LA VAN BASTEN ŞI ROLLING STONES Printre cei mai „de soi" clienţi care s-au perindat pe la aici se numără clasicii români Geo Bogza, Octavian Goga sau Păstorel Teodoreanu, dar, mai târziu, şi vedete din fotbal precum Marco Van Basten sau Edwin Van der Sar şi cântăreţi renumiţi. GEO BOGZA A FOST OASPETELE HOTELULUI ÎN 1978 „Joe Cocker, Sting şi Rolling Stones au stat la Athénée Palace. De asemenea, pe parcursul unei vizite pe care a făcut-o la Bucureşti, preşedintele american Richard Nixon s-a cazat tot la noi", a spus reprezentanta hotelului Athénée Palace, Manuela Mereş, pentru Adevărul de Seară. De vizita preşedintelui american din 1968 îşi aduce aminte cu plăcere şi maestrul în arta culinară Iulian Stanciu, care era pe atunci bucătar la Athénée Palace: „Îmi aduc aminte că ne-a luat pe câţiva bucătari şi ne-a dus la o casă de oaspeţi, unde am pregătit mâncare pentru toată delegaţia. Le-am făcut un bufet cu răcituri, după care le-am servit mâncare tradiţională românească", îşi aminteşte bucătarul. Contesa Waldeck, corespondent Newsweek la Bucureşti, a fost atât de impresionată de istoria hotelului încât a scris o carte despre atmosfera de la Athénée Palace din anii '40, unde menţiona faptul că Athene Palce era unul dintre punctele cosmopolite din Europa, atrăgând astfel membri familiei regale şi jurnalişti celebri. ISTORIE ŞI LEGENDE LEGATE DE HOTEL Cartea descrie evenimentele care au marcat România în anii 1940-1941, de la pierderea Basarbiei până la rebeliunea legionară şi defilarea „cămăşilor verzi". Una dintre legendele hazlii care s-au petrecut la Athénée Palace este legată de epigramistul Păstorel Teodoreanu. Până să ajungă în închisorile comuniste, Păstorel era un client fidel al barul hotelului. Se spune că într-o seară a ieşit puţin afumat din bar şi i-a dat cinci lei unui domn în uniformă, despre care credea că e portar, şi i-a spus sa cheme un taxi. Bărbatul, iritat, i-a răspuns că este amiral şi nicidecum valet. Păstorel a ripostat fără să stea pe gânduri: „Atunci cheamă-mi un vapor". A FOST RENOVAT DE PATRU ORI Hotelul a fost renovat de patru ori până acum, pentru prima oară în perioada interbelică, mai exact, în 1937. Echipa care i-a schimbat faţa hotelului, pentru a avea un aer modern pentru anii '40, a fost condusă de cunoscutul arhitect român Duiliu Marcu. După bombardamentele din august 1944, care au avariat hotelul destul de grav, a fost refăcut de acelaşi arhitect. În 1965 a fost construită încă o aripă pentru a face faţă fluxului crescut de oaspeți şi exigenţelor acestora. Athénée Palace a fost din nou modernizat şi redeschis în 1997, când a fost preluat în management de lanţul hotelier Hilton. În prezent, hotelul are 272 de camere, dintre care 38 duble, 45 de apartamente şi 20 de aprtamente de lux. PREFERAT ÎN ANII '30 PENTRU RECEPŢII ŞI CEAIURI DANSANTE - „LE DIPLOMATE“ FACE PARTE DIN PATRIMONIUL NAŢIONAL Barul englezesc şi sala „Le Diplomate", două dintre punctele de atracţie ale hotelului de-a lungul timpului şi cele mai importante semne de indentitate ale acestuia sunt, în continuare, parte integrantă a Athénée Palace. În anii '30-'40 „English Bar" era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală. Gama largă de cocktailuri şi de trabucuri care se găseau aici îi atrăgea pe bucureşteni. La rândul său, sala „Le Diplomate" este considerată monument istoric, fiind una dintre cele mai bine păstrate săli de recepţie din ţară. sursa
- Festivalul Antic Tomis va avea un buget de aproximativ 50.000 de euro
În acest an, Festivalul Antic Tomis va avea un buget mai mare, probabil dublu decât în 2013, când a fost de 25.000 de euro. Astfel, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării îşi doreşte să realizeze o imagine şi mai bună a evenimentului, cu şi mai multe activităţi în Parcul Tăbăcărie, Satul de Vacanţă, staţiunea Mamaia şi, desigur, în Constanţa. Sursa foto Asociaţia a câştigat licitaţia Primăriei de organizare a acestui festival şi va primi 21.000 de euro, şi va contribui şi ea cu 7.000 de euro pentru programul din acest an. În plus, astăzi se va stabili dacă alţi 7.000 de euro vor fi luaţi din Taxa de Promovare aplicată agenţilor economici ce activează în staţiunea Mamaia – Sat Vacanţă pentru eveniment. În plus, Asociaţia Litoral – Delta Dunării a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru organizarea Festivalului Antic Tomis, firmele putând dona minimum 100 de euro, iar persoanele fizice minimum 30 de lei. „Ne dorim să ridicăm şi mai mult imaginea acestui festival, cel mai îndrăgit eveniment al anului din municipiul Constanţa, dar pentru orice activitate avem nevoie de bani. Şi sunt foarte mulţi agenţi economici care vor să fie parteneri-sponsori, de aceea am demarat această campanie de fund raising. Toţi partenerii vor fi răsplătiţi cu diplome, vor fi popularizaţi şi vor primi şi diverse obiecte cu brandul acestui eveniment“, ne-a declarat Corina Martin, preşedintele asociaţiei. Sursa
- Comandament Estival: 3 unităţi de pe Litoral închise, amenzi de 50.100 lei
Un număr de trei unităţi de alimentaţie publică pe Litoral au fost închise în urma controalelor din ultima lună efectuate de inspectorii sanitari veterinari, care au aplicat amenzi în valoare totală de 50.100 de lei. 'Comandamentul Estival a realizat 847 de controale, în prima lună de activitate, care s-au soldat cu 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.100 lei şi interzicerea activităţii unui număr de 3 unităţi, pentru nerespectarea condiţiilor de igienă a spaţiilor, utilajelor şi ustensilelor de lucru. Cele mai frecvente nereguli constatate în timpul controalelor au fost: depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, igiena defectuoasă a spaţiilor de producţie, desfăşurarea de activităţi specifice în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar, produse alimentare neetichetate sau incomplet etichetate', se precizează într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Comandamentul funcţionează în mai multe locaţii, acoperind toată zona judeţului Constanţa, iar echipele mixte, formate din inspectori ai DSVSA Constanţa şi echipe de suport, alcătuite din inspectori detaşaţi din cadrul altor DSVSA judeţene, verifică modul în care agenţii economici din zona Litoralului respectă legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. 'Pentru o şi mai mare siguranţă, ANSVSA a organizat acţiuni de verificare a eficienţei Comandamentului. În noua strategie a ANSVSA, 'supracontroalele' vor fi un mijloc permanent de a verifica eficienţa controalelor, atât la nivel central cât mai ales în teritoriu', se mai arată în comunicatul citat. Potrivit ANSVSA, activitatea inspectorilor instituţiei care activează în cadrul Comandamentului 'Sezon Estival 2014' a fost verificată de către conducerea Direcţiei Generale Control Oficial din cadrul ANSVSA, în perioada 5 - 6 august. 'În cadrul unui control inopinat, reprezentanţii ANSVSA împreună cu cei ai DSVSA Constanţa au verificat modul şi eficienţa cu care inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor realizează controalele specifice în unităţile de alimentaţie publică din zona de sud a Litoralului. Cu acest prilej, delegaţia de la nivel central a ANSVSA a însoţit inspectorii la verificarea unor unităţi de alimentaţie publică, din Eforie Nord, Neptun şi Vamă Veche. La finalul acestei acţiuni a fost convocată o şedinţă la sediul DSVSA Constanţa cu toţi cei implicaţi în acest control tematic, şedinţă în care a fost analizată activitatea desfăşurată până în prezent şi rezultatele controalelor întreprinse la cele 3 unităţi, soldate cu interzicerea activităţii pentru două dintre acestea', se spune în comunicat. AGERPRES
- Iulian Stanciu de la Emag, angajează 120 de oameni pentru berăria din Herăstrău
Iulian Stanciu, unul dintre acţionarii eMag şi unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria IT, împreună cu alţi doi antreprenori români, a început recrutările pentru berăria pe care o vor deschide în Parcul Herăstrău în locul Pavilionului H, un cunoscut centru comercial, precursorul mallurilor din ziua de astăzi. Restaurantul, care va fi deschis în această toamnă, va avea o echipă de 130 de oameni, dintre care doar 10 au fost deja selectaţi. „Până acum am angajat doar zece persoane, astfel că mai trebuie să angajăm încă 120 de oameni”, spune Vlad Dumitru, principalul acţionar al berăriei cu un pachet de 50% din acţiuni, alături de Iulian Stanciu (25%) şi Ioana Iancu (25%). Vlad Dumitru a fost directorul general şi unul dintre acţionarii (50% din acţiuni) importatorului şi distribuitorului de produse IT Combox Delivery, în cadrul căreia actuala Network One Distribution (compania lui Iulian Stanciu) a preluat un pachet de acţiuni (50%) în 2008. Dumitru a ieşit din acţionariat acum doi ani, potrivit propriilor afirmaţii. Astfel, după Combox Delivery, Berăria H reprezintă al doilea parteneriat dintre Stanciu şi Dumitru. Beraria H va avea un spatiu de 4.300 de metri patrati si in weekend-uri locul va fi folosit pentru spectacole, concerte sau veti putea merge la piese de teatru. Pavilion H se afla la intrarea in panta a Pacului Herastrau, intre Soseaua Kiseleff si lac si in apropierea Pietei Presei Libere. A fost construit in perioada 1949-1953 si poarta semnatura arhitectilor Gustav Gusti, Harry Stern, Ascanio Damian si a inginerului E. Titariu. Anunturile de angajare ale Berariei H, le puteti gasi aici
- Cel mai aglomerat weekend: peste 200.000 de turiști sunt pe litoral
Record de turişti pe litoralul românesc. Peste 200.000 de oameni îşi petrec sfârşitul de săptămână la mare. Este cel mai aglomerat weekend de la începutul sezonului. În Mamaia, hotelierii nu mai au nicio cameră liberă. Este ora 10:00 dimineața și deja plaja este foarte aglomerată. Șezlongurile s-au ocupat aproape în totalitate, iar pe nisip, turiștii și-au întins prosoapele unii lângă alții. Sunt 28 grade Celsius și toată lumea profită de soare și de o mare caldă. Patronii teraselor și barurilor de pe plajă s-au aprovizionat din timp și au pus băuturile și răcoritoarele la rece. Dacă turiștii din Mamaia își vor petrece ziua pe nisip, seara sunt invitați la carnaval și la o prezentare de modă diferită de cele pe care le-au văzut până acum. Pe scena din centrul stațiunii vor defila copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Ei vor fi îmbrăcaţi în creaţii ale unor branduri renumite româneşti şi internaţionale. Noaptea, atât în Mamaia cât și în celelalte stațiuni, turiștii sunt invitați la concerte cu muzică pentru toate gusturile, la petreceri pe plaja și în cluburi. Iar veniturile patronilor vor fi considerabil mai mari, asta pentru că, numai pe mâncare, turiștii cheltuie peste 1,5 milioane de euro zilnic, potrivit unei estimări a Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
- Pista Aeroportului Brasov este aproape gata
Pista aeroportului international Brasov-Ghimbav va fi gata in 20 septembrie, au anuntat vineri, intr-o conferinta de presa, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Brasov, Aristotel Cancescu, si reprezentantii firmei constructoare. "Este ultima conferinta de presa pe care o desfasuram inainte de finalizarea lucrarilor la pista, in 20 septembrie. Speram sa nu existe probleme din cauza vremii, sa nu ploua, pentru ca atunci lucrarile nu pot continua. Suntem in curs de desfasurare a procedurilor pentru suprafetele de miscare, licitatia este in desfasurare si asteptam ofertele pana la 23 august. Daca avem sansa ca vremea sa fie buna, vom incepe in acest an si lucrarile la suprafetele de miscare. De asemenea, o chestiune la care vom lucra este balizajul, pentru care executam proiectul in acest an, iar anul viitor incepem lucrarile", a afirmat presedintele CJ Brasov, citat de Agerpres. O firma din Turcia se intereseaza de lucrarile la aeroport, fiind gata sa investeasca pentru terminarea aeroportului si pentru a-l opera, potrivit BrasovRomania.net. La Brasov vor sosi, pe 28 august si 25 septembrie, reprezentantii a doua companii din China interesate sa se implice in acest proiect. Pista aeroportului are o lungime de 2.820 de metri si o latime de 45 de metri (60 de metri cu acostamente), iar investitia se ridica la 17 milioane de euro (inclusiv TVA).
- Esti civilizat in restaurant? 15 reguli de aur, recomandate de catre chelnerii romani
Chelnerii reprezintă imaginea unui restaurant. Dacă ceva nu merge conform planurilor, oaspetii ii fac imediat responsabili pentru neajunsurile lor. Misiunea lor este să ajute, dar, câteodată, clienţii le fac job-urile mai dificile fără ca măcar să ştie. Iată câteva lucruri pe care fiecare client ar trebui să le cunoască: 1. Locul tău nu este aleatoriu: în funcţie de rotaţiile secţiunilor între chelneri, două persoane nu pot sta la o masă de patru şi rezervările s-ar putea să vă plaseze lângă bucătărie şi nu lângă fereastră. 2. Nu îţi întrerupe chelnerul în timpul introducerii sale: el vrea pur şi simplu să îţi ureze bun venit , să îţi spună numele său pentru referinţe viitoare şi să te întrebe dacă vrei să ştii care sunt meniurile speciale. Este nepoliticos să îl întrerupi, comanda ta de băutură poate aştepta 30 de secunde. 3. Dacă te grăbeşti, spune-i chelnerului imediat ce ajungi în restaurant. În primul rând, dacă te grăbeşti, ar trebui să iei în considerare varianta unui restaurant tip fast food. Dacă alegi totuşi un restaurant în care se stă la mese şi te grăbeşti, dacă îţi anunţi chelnerul, el va face tot ce este posibil pentru a grăbi comanda ta în bucătărie. 4. Spune-i un chelner că eşti pregătit să comanzi, doar atunci când chiar eşti pregătit. Economiseşti astfel din timpul pe care l-ar petrece stând lângă tine, în timp ce încă te gândeşti. 5. Dacă vrei condimente suplimentare, comandă-le odată cu felul de mâncare. În acest mod, economiseşti din timpul chelnerului care ar face un drum suplimentar pentru aceste condimente. 6. Uită-te la chelnerul tău în timp ce comanzi. Aceasta este nu doar o formă de respect, dar îl face să înţeleagă mai bine comanda într-un restaurant aglomerat. 7. Permite-i partenerului de masă să comande pentru el. Astfel, el poate oferi răspunsul la întrebări suplimentare precum “Cum aţi prefera să fie gătită carnea?” sau “Aţi vrea şi cartofi prăjiţi împreună cu salata?” 8. Chelnerii nu pot să citească gândurile. Comunicaţi nelămuririle chelnerului şi nu vă aşteptaţi ca el sau ea să vă înţeleagă subtilităţile. Spuneţi-i despre alergiile voastre, condimentele ce nu vă plac sau dezamăgirea vizavi de serviciul oferit astfel încât să vă ofere soluţii. 9. Înţelegeţi că nu chelnerii sunt cei care vă pregătesc băuturile sau mâncarea. Membrii restaurantului lucrează în echipă, dar, din păcate, chelenerul face faţă tuturor greşelilor. Când vă plângeţi despre durata aducerii băuturilor, ar trebui să luaţi în calcul faptul că poate şi chelnerii stau la bar aşteptându-le la fel de nerăbdători precum voi. 10. Ţineţi cont de durata preparării felului comandat. Dacă cereţi o friptură bine făcută şi un mojito, ar trebui să conştientizaţi că va dura mult mai mult decât o porţie de cartofi prăjiţi şi o bere. 11. Nu vă pocniţi degetele, nu atingeţi chelnerul şi nu fluieraţi când vreţi ceva. Dovezi în plus ale lipsei de respect faţă de un job care oricum nu este glorificat, îl vor pune pe chelner într-o situaţie stânjenitoare. 12. Nu îl întrerupeţi pe chelner în timp ce serveşte la o altă masă. Astfel, îl veţi jigni nu doar pe el, dar şi pe ceilalţi clienţi. 13. Nu permiteţi copiilor cu care aţi venit să alerge pe lângă mese. Chiar dacă vi se pare drăguţ, s-ar putea să lovească chelneri care aduc platouri grele şi fierbinţi, iar o coliziune ar putea fi periculoasă. 14. Majoritatea chelnerilor primesc un salariu mic, veniturile suplimentare fiind aduse de bacşişuri. Doar un procent din bacşiş este alocat chelnerilor, restul merge către ceilalţi membri ai echipei. Chiar dacă bacşişurile nu sunt obligatorii, este indicat să lăsaţi unul, în cazul în care servirea nu a fost proastă. Chelnerii apreciază bacşişurile de 20% din comandă şi aşteaptă cel puţin 15%. ( Daca aveti dificultati de calcul, exact in momentul platii, va recomandam un calculator pentru Tips-ul aferent. ) 15. Jobul de chelner nu este întotdeauna cariera lui. Mulţi dintre clienţi îi tratează de sus pe cei care îi servesc, dar uită că acesta s-ar putea să fie un job temporar, între alte locuri de muncă sau care îi permită să se întreţină pe perioada studiilor. Nu uitati, cand mergeti la un restaurant, dumneavoastra sunteti considerat un oaspete, iar ospatarul este gazda. Dupa cum bine stiti, de fiecare data cand mergeti in vizita la cineva, gazda merita cel putin un zambet si un salut initial. Andreea Kelesi, Top Hospitality
- Străinii plătesc 300 euro pentru o zi pe urmele lui Dracula sau ale lui Ceaușescu
O antreprenoare s-a gândit să pornească o afacere organizând excursii personalizate pentru străinii care vor să viziteze România. Cele mai căutate destinații sunt cele care merg pe urmele lui Dracula sau ale lui Ceaușescu, iar pentru un circuit de o zi pe traseul Bucureşti – Braşov, cu opriri la castelele Peleş şi Bran, turiștii străini plătesc chiar și 300 de euro de persoană. Cei mai mulţi clienţi vin din Elveţia, Suedia, Norvegia, Marea Britanie şi Germania, potrivit bzb.ro. În circuitele destinate turiștilor care aleg să vadă locurile care prezintă istoria familiei Ceaușescu sunt incluse vizitarea Palatului Parlamentului, a reşedinţei din Primăverii şi a vilei de la Snagov, unde cuplul îşi petrecea sfârşiturile de săptămână. Pe de altă parte, cei interesați de mitul lui Dracula vizitează castelul Bran, Curtea Veche din București și manăstirea de pe insula Snagov. În cea mai bună lună, antreprenoarea Raluca Mureșan a vândut astfel de circuite în valoare de 6.000 de euro, cu o marjă de profit de 30 - 40%.
- Piaţa hotelieră locală înghite doar 750 milioane de euro, iar Bucureştiul îşi rezervă o treime din b
Cele mai mari 20 de companii hoteliere din România au terminat anul trecut cu afaceri de aproape 1 mld. lei, controlând circa 30% din piaţa de profil, hotelurile de patru şi cinci stele fiind cele care domină piaţa, în frunte cu Radisson Blu şi JW Marriott din Capitală. Lista celor mai mari jucători de pe piaţa de profil este completată de companii care controlează mai multe unităţi de cazare pe litoral sau în staţiunile balneo-climaterice, fiecare hotel având însă venituri de doar 1-2 milioane de lei. Pe piaţa locală sunt 2.736 de companii cu CAEN-ul „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“ care şi-au depus rezultatele financiare pe 2013 şi au avut venituri cumulate de 3,35 mld. lei (758 mil. euro). Piaţa din România este mai puţin dezvoltată decât multe altele din jur, precum Cehia sau Ungaria, către care, datorită turismului, mulţi investitori şi-au îndreptat atenţia şi au decis să construiască aici hoteluri sub branduri locale sau internaţionale. „În mare măsură, subdezvoltarea pieţei de hoteluri din România poate fi pusă pe seama lipsei de infrastructură şi a lipsei de promovare a pieţei locale în străinătate“, spune Diana Popescu, CEO al butic-hotelului Epoque de cinci stele din Bucureşti, care ţinteşte afaceri de două milioane de euro în acest an. Ea mai precizează că Bucureştiul este o altă piaţă faţă de provincie, Capitala reuşind să atragă cele mai multe investiţii şi datorită turismului de business. De altfel, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în Bucureşti sunt 357 de firme cu CAEN-ul „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“, respectiv 13% din total, însă ele realizează o treime din totalul încasărilor din piaţă (peste 1,1 mld. lei). sursa
- Un nou concept turistic se dezvolta in judetul Valcea: Casele boieresti
Judetul Valcea are un potential turistic pe care specialistii il definesc ca fiind unul de nisa, reprezentat de conacele boieresti, pe care din fericire, trecerea timpului nu a reusit sa le distruga."Daca Transilvania are un un complex de castele nobiliare ramase de pe vremea stapanirii habsburgice, Oltenia si cu precadere Valcea prezinta un potential similar in ceea ce priveste conacele boieresti care au apartinut unor intregi dinastii de boieri. Familii care au fost actori principali ai evenimentelor care au schimbat istoria si nu numai. Daca privim doar la conacul lui Nicolae Balcescu sau la culele din complexul muzeal Maldaresti, am putea de departe certifica faptul ca cine doreste sa afle despre celebrul pasoptist sau despre I.G. Duca nu o poate face altfel decat preferand sa vina direct acolo unde personalitati marcante au trait, au scris, au inventat — cum e cazul lui Petrache Poenaru. Valcea este un judet nobil al Olteniei de sub munte, as adauga ca o concluzie", a declarat prof. dr. Florin Epure, directorul Directiei pentru Cultura Valcea, citat de Agerpres. Astfel, de la sud la nord, judetul Valcea cuprinde o serie de conace si cule, parte din ele muzee, parte — renovate sau aflate in curs de reabilitare, unele pentru care istoricul Epure se zbate sa atraga fonduri pentru a le reda stralucirea de alta data. Un exemplu este, potrivit lui Epure, conacul de la Budesti, ctitorit de inginerul si scriitorul valcean, George I. Lahovary, membru de onoare al Academiei Romane. "Mosia de aici se afla in proprietatea domnului Danut Tilvic, originar din Budesti, stabilit de multi ani in SUA. Domnia sa a cumparat de la mostenitori toate proprietatile celebrei familii boieresti, la scurt timp dupa ce acestia le-au obtinut in urma proceselor. In acest monument istoric a functionat un IAS si mai apoi o fabrica de cheag, ceea ce a adus la degradarea lui. Am urmarit toate eforturile proprietarului si i-am acordat sprijin in intocmirea documentatiei pentru avizare. Speram ca si acest conac, aflat in suferinta, sa fie cat mai curand restaurat", a afirmat Epure. Vorbind despre soarta unor astfel de conace in perioada comunista, Epure a spus ca "regimul instalat in Romania dupa 1947 a avut, parca, o ura pentru aceste edificii. Se spune ca pianul, cartile erau scoase si aruncate in curte ca sa se faca loc pentru birourile IAS-urilor sau ale brigadierilor de la CAP". Asta a fost soarta conacului Slavitestilor, care a disparut de pe fata pamantului, dupa ce a fost sediul unui IAS. "In urma altor conace au mai ramas doar denumirile unor catune cum ar fi "Curtea", amintind ca aici, candva, a fost o curte boiereasca", a subliniat directorul Directii de Cultura. Si constructiile de tip cula din Valcea au nevoie urgenta de reinnoire.Cula Zatreanu de la Zatreni este un mare si vechi conac boieresc, construit in perioada interbelica, pe structura unui alt asezamant, din anul 1754. In perioada in care cula a apartinut familiei Boicescu, acestui edificiu i s-au facut adaugiri insemnate. Monumentul istoric a stat mult timp in parasire, intr-o accentuata stare de degradare si se impun lucrari urgente de restaurare si consolidare. "Intreaga proprietate — conac, moara, hambare, terenuri — a fost in cele din urma cumparata. De aceea ne asteptam ca si el sa recapete lumina de odinioara", adauga Florin Epure. Exista deja exemple de succes in ceea ce priveste restaurarea conacelor: Conacul lui Petrache Poenaru din orasul Balcesti. Proprietarii l-au pus in circuit deschis, aici se organizeaza simpozioane si, pe viitor, chiar se intentioneaza organizarea unor festivaluri de film. Conacul lui Tudor Maldar din Maldaresti este, de asemenea, un obiectiv turistic, un complex hotelier, deja destul de cunoscut pentru amatorii de acest gen de turism. "Ultima informatie buna vine chiar de la Banca Nationala care a anuntat ca va investi in reabilitarea conacului Oromolu din Pausesti Maglasi. Conacul Oromolu de la Vladuceni, comuna Pausesti Maglasi, este o constructie in stil neo-romanesc, ridicata in anii 1915-1916 si 1919, de Mihai Oromolu, jurist, om politic si publicist, prefect, parlamentar si guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, si sotia sa, Margot. Din anul 1954, aici a functionat Sanatoriu TBC, pana in anul 1976, cand se transforma in spital de boli nervoase — sectia Psihiatrie II, pana in anul 2002. Timp de un secol, edificiul a trecut in prin mai multe etape: nationalizare-revendicare-retrocedare-vanzare-executare, ca in final sa fie cumparat, la licitatie, de catre BNR", a precizat Florin Epure. BNR a anuntat saptamana trecuta alocarea sumei de 2,3 milioane de euro pentru reabilitarea Casei Oromolu, situat la 7 km de Ramnicu Valcea, pe drumul spre Olanesti. Valcea, dincolo de turismul balnear, de cel montan, de monahal sau viticol, poate dezvolta un nou sector al turismului, cel al conacelor si culelor boieresti, care au apartinut unor mari personalitati ale Romaniei.
- O nouă atracție turistică. Un acvariu uriaș ar putea fi construit în București
Autoritățile din București intenționează să investească 30 milioane euro în realizarea unui Complex Muzeal al Biodiversității Acvatice, care va fi amenajat în Parcul Văcărești. Reprezentanții Municipalității speră să obțină acești bani din fonduri europene, în timp ce studiul de fezabilitate va fi realizat, gratuit, chiar de către Philippe Cousteau, nepotul cercetătorului Jacques Cousteau. Planul constă în construirea unui acvariu uriaș, cu tuneluri și spații pentru cursuri și ateliere și este cuprins în strategia de investiții a municipalității, care urmează să fie derulată până în anul 2020. "Vrem să îl construim în Parcul Văcărești. Am luat legătura cu Philippe Cousteau, nepotul și urmașul în ale cercetării al lui Jacques Cousteau și el a spus că ne va ajuta. Ajutor înseamnă să ne facă un studiu de fezabilitate gratis. Cousteau- tatăl a fost un iubitor mare de deltă românească. Va fi un acvariu la 360 de grade. Nu doar un simplu tunel. Vizitatorii vor putea observa animamelor deasupra lor. E ca și cum vor fi în ocean", a declarat Bogdan Hreapcă, director general al Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Capitalei, pentru B365.ro.
- De ce este indicat sa rezervi inainte o masa daca decizi sa mergi intr-un restaurant
Experienta unei mese intr-un restaurant depinde foarte mult de calitatea serviciilor pe care respectivul local le poate oferi. Cumulate cu o clientela care si stie ce si cum sa ceara, cateva ore petrecute intr-un restaurant pot insemna nu doar o masa buna ci si o experienta ce se doreste a fi replicata pe viitor. De catre ambele parti: restaurant / client. Am decis sa vorbesc astazi putin despre ceea ce inseamna o rezervare de masa intr-un restaurant – din perspectiva localurilor. Un restaurant functioneaza dupa cateva principii generale valabile oricarei companii ce activeaza intr-o economie libera: in functie de cerere si de oferta. Previziunile joaca un rol foarte important si, practic, au darul de a eficientiza orice afacere. Sigur ca vorbim acum de previziunile de ordin practic fiindca e greu sa-ti ghidezi o afacere dupa previziuni de ordin moral (optimism, sperante, etc). Si acum intervine subiectul acestui articol: rezervarea la restaurant. Ce inseamna rezervarea? Pentru client inseamna garantia unor locuri care vor fi doar ale lui in restaurantul dorit, in ziua si intervalul orar dorit. Aceasta este nuanta principala. Clientul insa ar trebui sa stie, si ma simt dator astazi sa explic acest lucru, si alte nuante pentru care rezervarea este, hai sa nu zic obligatorie, insa mai mult decat necesara. Asa cum aminteam la inceput, orice restaurant care se respecta si tine la propria afacere, merge inainte pe baza regulilor clare ale economiei de piata. Ei bine, o rezervare sigura, facuta telefonic sau online de un client, duce, in final, la o eficientizare mai buna pentru munca interna a restaurantului. Atat a bucatariei cat si a serviciilor din “fata” (chelneri, manageri, etc). De ce intervine eficientizarea restaurantului cand acesta primeste inainte rezervari? Este simplu: bucatarul-sef isi poate programa o echipa mai mare sau mai mica pentru zilele urmatoare, in functie de numarul de rezervari (numar de clienti) pe care-l are; acelasi lucru se intampla si cu echipa din fata; costurile manageriala ale unei bucatarii devin mai stricte daca un bucatar-sef va sti cata marfa sa comande pentru ziua X, in care stie ca are mai multe rezervari o bucatarie care are un stoc de ingrediente eficient va oferi, astfel, un serviciu mai bun clientilor, neexistand (teoretic!) scuze precum “nu mai avem, s-a terminat, etc”. Practic, daca relatia restaurant – client este mijlocita prin intermediul rezervarilor sunt sanse mult mai mari ca un local sa ofere servicii de calitate chiar si atunci cand acesta este plin. Citeste restul articolului pe Foodblog.ro
- Hard Rock Cafe Bucuresti, din nou TOP OF THE ROCK
Hard Rock Cafe Bucuresti a fost desemnat castigatorul premiului TOP OF THE ROCK, distinctie acordata de reteaua Hard Rock International pentru cele mai bune rezultate financiare si operationale obtinute de restaurantele din intreaga lume. Este cel de-al doilea premiu acordat restaurantului din Bucuresti, dupa cel din 2012, performanta greu de atins in cadrul retelei. “Premiul Top of The Rock obtinut pentru prima data acum doi ani ne-a aratat potentialul echipei si ne-a motivat sa atingem acelasi nivel de profesionalism si dedicare in fiecare zi. Acum, dupa castigarea celui de-al doilea premiu, am dovedit ca suntem capabili sa facem fata celor mai exigente standarde, motiv pentru care ii felicit pe colegii mei si le multumesc tuturor celor care fac parte din familia Hard Rock, fie ca sunt angajati, clienti, prieteni sau fani ai brandului”, a declarat Adrian Hulubescu, General Manager Hard Rock Cafe Bucuresti. Prin rezultatele financiare obtinute, gazduirea unui numar impresionant de concerte live, implicarea in actiuni de caritate si performante la nivel operativ, Hard Rock Cafe Bucuresti si-a consolidat pozitia de membru al “Performance Hall of Fame”, o lista exclusivista din care anul acesta mai fac parte: HRC New Orleans, HRC Buenos Aires, HRC Atlanta si HRC Praga. Premiul pe care reprezentantii Hard Rock International din Orlando, Florida l-au trimis echipei de la Bucuresti anul acesta consta intr-o chitara Fender unicat, decorata cu elemente metalice, ce va fi expusa in incinta restaurantului din Herastrau incepand de luna viitoare. sursa: Foodandbar.ro Hard Rock Cafe Bucharest a fost gazda uneia din intalnirile de networking Top Hospitality. Va invitam sa vizionati galeria de imagini de la aceasta frumoasa editie de networking.
- ANALIZĂ: Peste 120.000 de turişti pe litoral în acest weekend numai în structurile de cazare oficial
Peste 120.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în acest weekend, numai în structurile de cazare oficiale, fiind cel mai aglomerat sfârşit de săptămână al actualului sezon estival. Cei care au ales litoralul ca destinaţie de vacanţă, dar şi localnicii au avut parte de numeroase evenimente. Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în staţiunea Mamaia nu se mai găseşte niciun loc de cazare, iar în sudul litoralului gradul de ocupare depăşeşte 90 la sută, ea adăugând că turiştilor care au ales structuri de cazare oficiale li se adaugă alte câteva mii care s-au cazat la rude sau la localnici. “Estimăm că în acest weekend am avut pe litoralul românesc peste 120.000 de turişti. Evident acestora li se adaugă turiştii care stau la rude, la localnici, în apartamente sau în structuri de cazare care nu sunt încă autorizate. A fost cel mai plin weekend de până acum. În Mamaia şi Mamaia Nord - Năvodari am avut sută la sută grad de ocupare şi estimez un 90 - 92,93 la sută în sudul litoralului. De acum, în mod cert ne aşteaptă weekend-uri la fel de pline, dar şi în timpul săptămânii înregistrăm un grad de ocupare foarte mare. Mamaia va rămâne în sută la sută grad de ocupare până la finalul lunii august”, a afirmat Corina Martin. Ea a menţionat că estimează că în Mamaia s-au aflat la sfârşitul acestei săptămâni aproximativ 30.000 de turişti. “În Mamaia au fost peste 25.000 de turişti dacă luăm în considerare numărul oficial de locuri de cazare, dar estimez că sunt mai mult de 30.000 de turişti. Faptul că aici sunt mai multe evenimente şi Mamaia este recunoscută ca şi capitală a distracţiei face ca marea parte a turiştilor să aleagă în primul rând Mamaia şi de-abia după aceea şi staţiunile din sudul litoralului”, mai spune preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. Într-adevăr, sâmbătă seară Mamaia a fost arhiplină. Era aproape imposibil să mai găseşti un loc de parcare, fie că era vorba de parcări cu plată sau de cele "la liber". Din această cauză, mulţi conducători auto şi-au lăsat autoturismele pe spaţiile verzi din staţiune, motiv pentru Poliţia Locală să le blocheze roţile cu deja celebrele “caracatiţe”. Faleza din Mamaia era, la rândul ei, neîncăpătoare deoarece mulţi turişti, dar şi constănţeni ieşiseră fie la plimbare, fie socializau cu prietenii la vreo terasă sau aşteptau să vadă carnavalul din Mamaia, ediţia la care primarul Radu Mazăre s-a costumat în Ştefan cel Mare. Piaţeta Perla s-a umplut de lume atunci când carul alegoric al Primăriei a oprit pentru a-i permite lui Radu Mazăre, dar şi invitatelor sale speciale, cântăreţele de muzică populară Irina Loghin şi Maria Cârneci, să urce. A fost nevoie ca o maşină a unei firme de pază şi protecţie să meargă în faţa carului alegoric pentru a-i deschide drumul şi a-i face loc prin mulţime. După aproape o oră, carul alegoric a ajuns în Piaţeta Cazino, acolo unde urma să înceapă spectacolul. Aici oamenii se strânseseră deja şi aşteptau să vadă ce surprize le pregătiseră organizatorii carnavalului. Turişti şi localnici, deopotrivă, au avut parte de scene de luptă, de melodii populare, interpretate de Irina Loghin şi de Maria Cârneci, de dansuri orientale, dar şi de un spectacol de o oră, în care Radu Mazăre a jucat rolul domnitorului Ştefan cel Mare. Primarul Constanţei s-a retras şi el de pe scenă la finalul momentului istoric, însă carnavalul a continuat, iar oamenii rămaşi în Piateţa Cazino au putut vedea show-ul fiecărui club, dar şi diverse prezentări de modă. Mulţi constănţeni au preferat să plece spre casă după momentul Ştefan cel Mare, înghesuindu-se să prindă ultimele autobuze şi microbuze către Constanţa. Acestea au fost totuşi neîncăpătoare pentru cei care doreau să urce în ele şi nu puţini au fost cei care au preferat să meargă pe jos spre locuinţele lor. Dintre cei rămaşi să vadă carnavalul până la final, mulţi au ales apoi să meargă în cluburi şi să continue distracţia până în zori. Şi traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate, la fel ca în fiecare weekend estival şoferii fiind nevoiţi să meargă bară la bară indiferent dacă se îndreptau spre Constanţa sau se duceau către Năvodari. La numai câţiva kilometri de Mamaia, turiştii, dar şi localnicii aveau parte de o altfel de distracţie. Amatorii de sporturi de contact au putut urmări la Sala Sporturilor din Constanţa cea de-a treia ediţie şi ultima găzduită pe litoral în această vară a Galei Superkombat. Nume importante în ring, printre care Cătălin Moroşanu, dar nu numai, invitatul special al acestei gale fiind tripul campion mondial de K1 Remy Bonjasky. Spectatorii nu au fost dezamăgiţi, luptele au fost spectaculoase, câteva dintre acestea încheindu-se înainte de limită. Sudul litoralului a fost şi el bogat în evenimente la sfârşitul acestei săptămâni. Cel mai important a fost, poate, concertul de pe plaja din Venus şi Saturn, care a adunat zeci de mii de persoane. Oamenii au venit să asculte şi să se distreze alături de nume importante ale scenei româneşti şi nu numai, invitata specială a acestui concert fiind artista internaţională Oceana. Peste cinci ore cei prezenţi au cântat şi au dansat pe melodiile trupei 3 Sud-Est, pe hit-urile lui Smiley, ale lui Oceana, Holograf, Ştefan Bănică Junior şi Voltaj. Tot sâmbătă, mii de persoane au putut urmări ultima seară de concerte din cea de-a zecea ediţie a festivalului “Folk You” din Vama Veche, unde au urcat pe scenă, printre alţii, Maria Gheorghiu, Alexandru Andrieş, Ada Milea, Florin Chilian, Viţa de Vie şi Celelalte Cuvinte, cântările prelungindu-se după miezul nopţii. În pofida numărului mare de turişti, poliţiştii constănţeni spun că nu s-au confruntat cu evenimente în zona litoralului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni nu au avut loc incidente,scandaluri sau diverse agresiuni în zona de litoral. Duminică după-amiază, mulţi dintre turiştii aflaţi pe litoral au început să plece spre casele lor. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, în prezent se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 39 între Eforie Sud şi Eforie Nord, fără a fi însă blocaje, poliţiştii aşteptându-se ca şi în următoarele ore să fie aglomerat pe drumul care leagă sudul litoralului de Autostrada Soarelui.
- Cheltuieli pe litoral: romanii dau 1,5 mil. euro pe zi pentru mancare
Cei aproximativ 90.000 de turisti prezenti in statiunile de pe litoral cheltuiesc zilnic pe mancare mai mult de 1,5 milioane de euro. Fiecare persoana aloca in medie 75 lei pe zi pentru alimente, in contextul in care preturile sunt cu 20-40% mai mari fata de alta zone ale tarii. "În fiecare zi din săpămână, cu excepţia weekend-urilor, când hotelurile sunt şi mai pline, pe litoralul românesc sunt aproximativ 90.000 turişti. Din studiile noastre, fiecare turist alocă în medie, pe mâncare, aproximativ 75 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă totală de 6,7 milioane de lei, adică peste 1,5 milioane de euro pe zi. Suma de 75 de lei include atât mâncarea de la terase şi restaurante, cât şi alimentele cumpărate din magazine", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Răducan spune că sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcţie de bugetul turiştilor, dar şi în funcţie de staţiune. Astfel, în sud, unde turiştii nu dispun de foarte mulţi bani, preţurile sunt mai mici, iar aceştia pot mânca şi cu 50 de lei pe zi. "În staţiunile din sud, micul dejun costă 10 lei pe zi (iaurt, gogoşi, plăcinte), prânzul poate fi cumpărat cu 15 lei - meniu fix la terase pe plajă, care cuprinde două feluri principale şi pâine, iar cina costă 25 de lei la restaurante şi terase (friptură, salată, o bere sau vin la carafă", potrivit datelor dintr-un studiu al federaţiei. La restaurantele de tip autoservire o ciorbă costă 6-9 lei, un fel principal gătit, 7-12 lei, iar friptura sau peştele au preţuri pornind de la 8 lei suta de grame. În concluzie, un turist poate mânca la autoservire cu 25 lei. Pe litoral sunt la mare căutare şi hamsiile şi preparatele din peşte ieftin. Din cauza scăderii puterii de cumpărare, însă, mulţi români care merg în vacanţă la mare au renunţat la desert. Tot din cauza situaţiei financiare precare, mulţi caută berea la dozator. "În Mamaia, unde turiştii sunt mai cu dare de mână, preţul unei singure mese poate depăşi 100 de lei, în funcţie de categoria restaurantului, iar o sticlă de vin costă, în medie, 40 de lei. Aici, pe plajă, se pot servi băuturi fine, şampanie sau cocktailuri elaborate, care au preţuri pe măsură. Restaurantele din Mamaia sunt pe toate gusturile: italian, chinezesc, libanez, pescăresc etc., iar ca noutate, în acest an a apărut şi un restaurant cu produse bio", a continuat Dragoş Răducan. El a adăugat că, la nivelul întregului litoral, magazinele alimentare din staţiuni practică preţuri mai mari cu 20-40% faţă de cele din alte zone ale ţării. "Cei mai căştigaţi sunt turiştii care au ales all inclusive sau au masa inclusă în pachetul de servicii", a mai spus oficialul FPTR. În weekend, când pe litoral sunt peste 120.000 de turişti, cheltuielile zilnice cu mâncarea depăşesc 2 milioane de euro. sursa Foto: Caelia Beach Mamaia
- Athenee Palace Hilton a castigat premiul "Romania's Leading Hotel"
Hotelul Athenee Palace Hilton a cistigat premiul pentru cel mai bun hotel de business din Romania (Romania’s Leading Business Hotel) la editia din acest an, a premiilor World Travel Awards – sectiunea Europa. Este pentru a patra oara cand Hotelul Athenee Palace Hilton este premiat la World Travel Awards. Acesta a castigat editiile si din anii: 2004, 2005, 2006. Ceilalti nominalizati, in acest an, au fost hotelurile InterContinental Bucharest, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Radisson Blu Hotel, Carol Parc Hotel Anul acesta au participat la procesul de votare peste 207.000 de profesionisti in turism. Despre hotel Hotelul Athenee Palace Hilton Bucureşti, unul dintre cele mai importante şi prestigioase puncte de reper ale oraşului. Hotelul Athenee Palace Hilton Bucureşti, construit în 1914, se află chiar în inima oraşului, oferind o privelişte spectaculoasă către Piaţa Revoluţiei. Alegeţi dintr-o gamă de camere de oaspeţi, apartamente şi camere executive spaţioase de la Hotelul Athenee Palace Hilton Bucureşti. Camerele au vederi superbe către oraş sau curtea hotelului şi oferă internet wireless. Camerele noastre au fost proiectate pentru confort şi comoditate, asigurând un loc în care să vă puteţi relaxa sau să puteţi lucra. O clădire emblematică aflată în centrul oraşului, aproape de fostul Palat Regal şi de animatul centru istoric. Hotelul se află la doar 25 de minute de Aeroportul internaţional Henri Coandă şi la mică distanţă de centre de afaceri şi comerciale importante, de instituţii publice, muzee, teatre şi de nenumărate baruri, cluburi şi terase. English Bar, Café Athenee, restaurantul Roberto’s şi restaurantul Roberto’s on La Strada răspund tuturor nevoilor dvs., de la mic dejun la băuturi de seară. Cele unsprezece săli de conferinţă şi funcţionale au toate dotările de care aveţi nevoie pentru evenimentul dvs. de afaceri sau social. Sala de bal superbă „Le Diplomate“ face parte din patrimoniul naţional şi poate găzdui până la 400 de persoane.
- American Hotel Academy angajaza Lector de Alimentatie Publica
Prima scoala internationala de management hotelier din Romania, American Hotel Academy selectioneaza in vederea angajarii, Lector de Alimentatie Publica. Denumire job Lector alimentatie publica (F&B). Candidatul ideal - studii superioare/medii - experienta de lucru cu elevi/studenti - cunostinte privind metodologia aplicata in ceea ce priveste practica in domeniul turism-servicii si alimentatie publica - experienta in activitati didactice in specialitate minim 1an ( constituie un avantaj) - cunoasterea limbii engleze la nivel avansat - capacitatea foarte buna de comunicare si relationare. Descrierea postului - organizarea si implementarea stagiilor de practica cu profil F & B pentru elevii din liceele de profil in judetul Brasov. - alcatuirea, structurarea si redactarea materialelor suport pentru pregatirea practica a liceenilor din clasele a X si a XI din institutiile de invatamant cu profil economic. - sprijinirea echipei de implementare a proiectului. Responsabilitati - adaptarea materialelor de practica in functie de indicatiile cadrului didactic insotitor si de nivelul de pregatire al elevilor. - evaluarea competentelor dobandite si rezultatele elevilor - sprijina derularea competitiilor specifice stagiilor de practica - organizeaza si gestioneaza vizitele de studiu, schimburile de experienta, info-tripurile si workshopurile. Data limita de trimitere a cv-urilor este 10.08.2014, pe adresa: krisztina.pinter@americanhotelacademy.ro Despre Academie American Hotel Academy, in parteneriat academic cu Manchester Metropolitan University, ofera doua programe de studii: - Licenta: Bachelor of Arts (Hons) International Hotel Business Management - Master: Master of Science International Hospitality & Tourism Business Management Programul de licenta se intinde pe durata a 4 ani calendaristici, dintre care 3 ani de parte teoretica predata in scoala si 15 luni de practica internationala. Predarea se face in limba engleza, corpul didactic fiind international. Diploma de licenta este eliberata de catre universitatea britanica. Pe parcursul programului de licenta exista doua stagii de practica: - 16 saptamani intre anul I si anul II de studii (in Cipru, Grecia etc.) - 52 saptamani intre anul II si anul III de studii (in SUA) Admiterea se face pana la 15 septembrie, in limita locurilor disponibile. Pentru a fi admisi, aplicantii trebuie sa sustina un interviu de admitere in limba engleza si un test scris de limba engleza. Pentru sustinerea admiterii este necesara o programare in prealabil (info@aharomania.ro, 0268 455 401). Programul de master include 3 semestre: doua pentru studii si unul pentru pregatirea lucrarii de dizertatie. Programul este predat intr-un sistem flexibil si este structurat astfel incat sa fie urmat de catre studentii din toata tara, fara ca acestia sa isi intrerupa activitatea de baza si sa se mute la Brasov pe perioada studiilor. Predarea se face la Brasov (unul sau doua weekenduri / luna). Limba de predare este engleza, corpul didactic fiind international. Diploma de master este eliberata de catre universitatea britanica. Admiterea se face pana la 24 septembrie, in limita locurilor disponibile. Pentru a fi admisi, aplicantii trebuie sa sustina un interviu de admitere in limba engleza si un test scris de limba engleza.Pentru sustinerea admiterii este necesara o programare in prealabil (info@aharomania.ro, 0268 455 401).
- Ziua portilor deschise la Modern Academy of Culinary Arts, in 6 Octombrie, 2014
Modern Academy of Culinary Arts are placerea de a va anunta ca isi deschide larg portile...bucatariei Vineri, 6 Octombrie, 2014 si va oferi cursuri predate de cei mai priceputi si experimentati profesionisti si practicieni din Romania, Europa si din lume. Cursurile organizate au ca scop dezvoltarea personala si profesionala a participantilor, inspirandu-le pasiune si oferindu-le o experienta de neuitat. Va dezvaluim cateva dintre cursurile pe care ne-am propus sa le oferim in perioada 2014-2015: Largeste-ti orizontul gastronomic, dezvolta-ti noi abilitati, descopera noi arome si invata cum sa le combini. Oferim programe individualizate pentru cei care doresc sa isi imbunatateasca cunostintele culinare. Workshop-ul este locul unde se intampla lucruri noi! Este locul in care ideile se nasc, sunt impartasite si materializate. Noi, cei de la Modern Academy of Culinary Arts, asteptam cu nerabdare sa va impartasim experienta noastra si dragostea pentru tot ce e comestibil, bun si adevarat. Aceste cursuri distractive, intr-o atmosfera informala, sunt create pentru entuziastii avizi de arta culinara, pentru cei pasionati de mancare si se axeaza pe dezvoltarea unor abilitati specifice si pe abordarea unor teme anume. Bucatari sefi renumiti vor fi invitati sa ia parte la aceste cursuri. Ele includ demonstratii de tehnica a gatirii, punandu-se accentul pe folosirea ingredientelor potrivite sezonului. Cursantii vor avea ocazia sa deguste produsele preparate si sa primeasca retetele preparatelor. „Dorim ca participantii sa invete: sa manance, sa bea, si sa plece imbogatiti acasa”. Inscrie-te la unicul curs „Romania intr-o farfurie” si descopera secretele bucatariei noastre traditionale. Vei invata cum sa gatesti preparate traditionale romanesti si povestea lor . Vei incepe experienta culinara descoperind aromele si savoarea Romaniei, preparand retete traditionale si iti vei incheia aventura bucurandu-te de preparatele create intr-o atmosfera prietenoasa. Locul de desfasurare este in inima centrului istoric al Brasovului. De asemenea, oferim cursuri de gatit individuale si de grup, evenimente de team building pentru companii. Cursurile sunt create pentru a demonstra ca gatitul poate fi creativ, interesant si distractiv de la varste fragede! Micii participanti sunt ghidati de-a lungul prepararii unei retete, fiindu-le introduse, intr-un mod distractiv, concepte precum cantarirea, taierea, decojirea, coacerea si decorarea. Parinti vor primi retetele pentru acasa astfel incat micii bucatari sa poata sa creeze ulterior aceste preparate pentru intreaga familie.




















