Acesta este un text despre înghețată, iar asta cere, înainte de orice altceva, niște explicații despre mine:
- Una din primele mele amintiri e de la vârsta de 3 ani, când ai mei au avut de prin iunie până în septembrie un stand cu înghețată la Costinești. Nu îmi amintesc să fi mâncat altceva în perioada respectivă iar vara aia rămâne încă, una din cele cele mai frumoase din viața mea.
- In vacantă dintre clasa a V-a și a VI-a am fost într-o excursie în Italia. “Jurnalul adolescentului gurmand” ar fi trebuit să se cheme însemnările mele de călătorie căci, doișpe ani având, citez: “In Verona am mâncat cea mai incredibilă înghețată din lume. Era de vanilie intensă, cu bucăți întregi de ciocolată, de mari dimensiuni”.
- Intr-a XI-a, momentul în care mi-am dat seama că și eu eram îndrăgostită de băiatul care mă plăcea, a fost când mi-a adus, pentru spor la învățat înainte de o teză, o cutie mare de înghețată cu nuci caramelizate.
- Prin 2008 în Constanța circula un ice cream truck exact ca-n filmele americane. Stiam că a venit pentru că se auzea un cântecel în tot cartierul. Cu banii deja pregătiți, mă instalam cuminte, la cei 1,78m ai mei, alături de restul copiilor de 6-12 ani, la coadă la tejgheaua pe patru roți.
- Exact ca în serialul Friends și alte câteva zeci de filme, și eu pic în clișeul “suferit din dragoste cu un kilogram de înghețată de ciocolată în brațe”.
Cu alte cuvinte, “inghețata” nu este un subiect pe care să-l tratez cu superficialitate. Inghețata e unul din alimentele principale, lângă pâine, legume și carne. Pardon, înghețata stă la baza piramidei lui Maslow, lângă apă, respirație și adăpost.
Am aproape 26 ani, sunt purtătoare de ruj roz și fericită să fac parte din publicul target al “Cremeria Emilia”. Vorbesc despre un business care a știut de la bun început că vinde un produs emoțional, unui segment de piață clar: 70% din clienți sunt femei între 25 și 34 de ani, cu putere de cumpărare, gusturi educate și educabile, cu putere de decizie și influență asupra copiilor, soților, iubiților, colegilor de multinațională.
“Emilia” este oricum o afacere care nu lasă lucrurile în voia întâmplării, care știa de la bun început că în următorii unu-doi ani se va extinde cu încă nouă locuri în țară, din care trei în București, apoi Mamaia, Cluj. Ce nu bănuia nimeni la începutul acestui an, era succesul imens pe care urmă să-l aibă acest business deschis în plin februarie 2015. Din deloc scurta-mi introducere, cred că am făcut limpede obsesia mea pentru dulcele rece; evident, am fost acolo la inaugurare, intrigată de curajul unora de a începe să vândă înghețată iarna. Imi amintesc coada lungă – prima porție fiind din partea casei, atmosfera de sărbătoare, italiana gălăgioasă cu care am fost întâmpinată, “chiuveta” din care curgea permanent elixirul fericirii – ciocolată. Mai țin minte că fetele cu uniforme alb-crem zâmbeau autentic și servirea a fost o experiență în șine, așteptarea sporind plăcerea finală de a te vedea cu un cornet greoi în mână. Porția se vinde la “gust”, pozitionandu-se undeva între cupă perfect sferică și înghețată turcească, nu standard încât să pară industrială ci perfect dezordonată încât să transmită clar mesajul de produs artizanal.
Am încercat atunci ciocolată, biscottino, pistacchio și nocciola, ultimele două devenind în ultimele zece luni cele mai bine vândute gusturi Emilia. Nici prea congelată încât să formeze cristale, nici prea topită încât să aibă altceva decât textură perfect cremoasă, nici prea multe opțiuni încât să mă inducă în eroare, nici prea puține încât să-i suspectezi de lipsă de imaginație. Dar mai ales, la 7 lei “gustul” nici măcar prea scumpă. Astea au fost concluziile din februarie, strict legat de înghețată, explicate și justificate recent de Alexandru Sautner, proprietar: înghețata se face acolo, o dată la șase ore, se folosește materie primă de cea mai bună calitate, după rețete italiene, reproducând arome reprezentative țării lui Monica Bellucci.
Pe lângă acest produs, excelent dar clasic, Cremeria Emilia m-a introdus într-o lume a unor deserturi total necunoscute pentru mine. Pe lângă înghețată, oferta include eclere, millefoglie și alte câteva prăjituri de cofetărie obișnuite, opțiuni prietenoase pentru neiubitorii de gelato (care or fi ăia) dar și două categorii noi: tazza (18lei) și bicchierino (10lei). Diferența între cele două este de cantitate, tazza ocupând o cană, bicchierino – un mic pahar, și de conținut: prima este cu semifreddo, a doua cu înghețată. Ce au în comun este combinația 100% năucitoare de înghețată/semifreddo după caz, cu siropuri, toppinguri, fructe, migdale, blaturi, crocant, bomboane, în variante noi și în același timp atât de familiare papilelor gustative. M-am înnebunit după tazza Emilia și cu această amintire proaspătă, de câteva zile e prima alegere de desert; în ciuda faptului că e sfârșit de noiembrie și a doua zi în care se aprinde beculețul fulg-de-nea al mașinii, indicator al gerului iminent.
Chiar și înghețata este sezonieră, și pentru că frigul nu te mai îmbie la sorbet-uri, înghețate cu lămâie și fructe cum o făcea în august, Emilia propune gusturi și combinații noi: ciocolata cu portocale, tartufo cu fondant, cereale, cremă de lapte, ricotta cu smochine caramelate (știu că deja te încalți), și bineînțeles, ciocolata în toată voluptatea formelor ei.
Cremeria Emilia este din februarie pe strada Franceză 38-42 în Centrul Vechi ( cladire noua si sigura, terminata in anul 2014 ) și de la jumătatea lui octombrie și în Băneasa Shopping City, satisfăcând nevoia de decadență dulce a bucureștenilor din două zone geografice și de business importante. Noua locantă se bucură de un success la fel de mare și e lesne de înțeles de ce. Oferă un produs clasic, ușor de identificat, cu o mare rezonanță în copilărie, cu un loc bine fixat în mentalitatea colectivă ca mâncare cu un element ludic major. Pe lângă toate aceste piese cheie ale unui puzzle complex, Cremeria Emilia duce lucrurile la un nou nivel prin calitate, constanță, diversitate, accesabilitate.
In loc de P.S., scurt anunț publicitar: de luni până vineri între 15 și 17 Cremeria Emilia are Happy Hour – două ore în care la vita e bella pentru că de 7 lei primești două gusturi în loc de unul.
